DN Agrar Apold din localitatea Gârbova, judeţul Alba, o companie cu acţionariar olandez parte a grupului DN Agrar, este cel mai mare crescător de vaci de lapte din România, potrivit unui clasament realizat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, după cifra de afaceri realizată în anul 2016.
Grupul DN Agrar deţine mai multe companii în România (peste 20 potrivit site-ului propriu) cu activităţi în producţia agricolă vegetală, zootehnie şi, mai nou, turism, grupul deţinâd şi o pensiune.
„La DN Agrar Apold avem 2.700 de vaci de lapte care dau în medie 29 de litri de lapte pe zi. Compania noastră face parte dintr-un concern olandez care mai deţine pe piaţa locală şi Lacto Agrar tot cu activităţi în creşterea bonvinelor de lapte“, a declarat pentru ZF Florin Ardelean, managerul de fermă al DN Agrar Apold.
DN Agrar Apold a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 32,2 milioane de lei (peste 7 mil. euro), în creştere cu 6% faţă de anul precedent, înregistrând un profit net de circa 1,2 milioane de lei, rezultate obţinute cu ajutorul a 41 de salariaţi, potrivit datelor publice.