Companii

Olandezii deţin 35.000 de hectare de teren agricol în România şi continuă să cumpere

Olandezii deţin 35.000 de hectare de teren agricol în România şi continuă să cumpere

Unul dintre motivele ce stau în spatele „setei“ pentru teren românesc a investitorilor este preţul şi de 25 de ori mai mic decât aceleaşi suprafeţe din Olanda

Autor: Gabriel Razi

30.04.2012, 00:06 3313

Investitorii olandezi exploatează în România în proprietate sau arendă sub 35.000 de hectare de teren agricol, adică sub 5% din suprafeţele controlate de străini pe piaţa locală. Interesul olandezilor pentru investiţiile agricole în România este însă în creştere în condiţiile în care fondul de investiţii Rabofarm, deţinut de Rabobank, una dintre cele mai mari bănci din lume, a reuşit într-un singur an în intervalul 2010-2011 să achiziţioneze ogoare româneşti de 20 de milioane de euro. Unul dintre motivele ce stau în spatele "setei" pentru teren românesc a investitorilor este preţul şi de 25 de ori mai mic decât aceleaşi suprafeţe din Olanda.

Recoltele de grâu sau proumb, în creş­tere în fiecare din ultimii trei ani, care au ajuns să se numere printre pri­me­le cinci producţii pe această linie la ni­velul Uniunii Europene, au atras in­vesti­torii în agricultură ca un adevărat ma­gnet.

Singura statistică în acest sens dată publicităţii la sfârşitul anului trecut de Ministerul Agriculturii arată că străinii exploatează prin intermediul firmelor înregistrate local 700.000 de hectare de teren. În bani, aceste investiţii se ridică la 1,5 miliarde de euro, potrivit calcu­lelor ZF, ce au în vedere un preţ mediu de 2.000 de euro/hectar. Ce afaceri fac însă olandezii în agricultura locală?

Grupul DN Agrar şi fondul de investiţii Rabofarm sunt doi dintre cei mai importanţi jucători din agricultura locală. Dacă DN Agrar a reuşit să pună pe picioare una dintre cele mai mari ferme de vaci de lapte din România, miza operaţiunilor locale ale fondului de investiţii Rabofarm sunt achiziţiile de teren arabil.

1.200 de vaci şi 11.000 de hectare în Alba

Compania DN Agrar, deţinută de in­vestitori olandezi şi germani, a înce­put operaţiunile pe piaţa locală la sfâr­şitul anului 2010, prin construcţia unor graj­duri pentru vaci în localitatea Gârbova de Sebeş, judeţul Alba. Olan­dezii au adus în ferma lor din România peste 1.000 de vaci, iar acum livrează mai bine de 30 de tone de lapte pe zi pro­cesatorului Danone, unul dintre cei mai puternici jucători de pe piaţa locală a laptelui.

În afară de ferma din judeţul Alba, aceşti investitori olandezi mai deţin o fermă în judeţul Hunedoara, pre­luată cu 4,7 mil. euro de la Albalact, pro­ducătorul brandurilor Fulga şi Zuzu. În continuare, producţia fermei din Hunedoara ajunge pe liniile de pro­duc­ţie ale Albalact, însă acum pro­ducţia este de două ori mai mare având în vedere că DN Agrar a pus pe masă alte 1,2 mil. euro pentru a mări numărul animalelor la 1.200. Pentru a asigura furajele necesare animalelor din fer­mele sale olandezii de la DN Agrar ex­ploatează în România 11.000 hectare de teren agricol, unde produc porumb, grâu sau rapiţă.

Rabobank a luat terenuri pe bandă rulantă

Dacă DN Agrar operează direct fermele din România, banca olandeză Rabobank are o abordare diferită a investiţiilor pe piaţa locală. Bancherii olandezi preferă să cumpere terenuri arabile, să le comaseze pentru ca ulterior să le arendeze altor pro­ducători români.

Ei încasează în fiecare an arenda plătită de producătorii locali pentru teren. Peste zece ani Rabobank ur­mează să vândă terenurile din România, diferenţa dintre preţul prezent al ogoarelor şi cel viitor urmând să fie a doua linie generatoare de profit pentru Rabobank.

Gigantul bancar olandez, cu active de peste 600 de miliarde de euro la nivel mondial, a reuşit în timp record în intervalul decembrie 2010-martie 2011 să cumpere teren agricol românesc de circa 20 de milioane de euro.

La acest nivel investiţional, Rabobank deţine pe piaţa locală între 10.000 şi 15.000 hectare de teren, potrivit calculelor ZF. Pentru in­vestiţiile pe piaţa locală olandezii de la Rabobank se aşteaptă la randamente anuale de 6%-8%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO