Opt investitori s-au bătut pe o clinică din Braşov cu afaceri de 3 mil. euro

5 iul 2010 Autor: Ioana David

Tranzactia prin care MedLife, unul dintre principalii operatori de servicii medicale private din România, a achiziţionat 80% din acţiunile Policlinicii de Diagnostic Rapid (PDR) din Braşov pentru 3,5 mil. euro, a atras opt investitori atât strategici, cât şi financiari, ceea ce arată interesul extrem de mare pentru domeniu.

Tranzacţia, cea mai recentă pe piaţa clinicilor private, consolidează poziţia MedLife în industrie, unde ocupă primul loc după venituri, cu o cifră de afaceri de 26,2 mil. euro anul trecut. În ultima perioadă, piaţa de profil a fost ţinta predilectă a fondurilor de investiţii, care şi-au adjudecat doi jucători-cheie, MedLife şi Centrul Medical Unirea, valoarea cumulată a tranzacţiilor fiind de peste 50 mil. euro. Nivelul este mare în condiţiile în care afacerile liderului nici nu au trecut de 30 mil. euro.

"Tranzacţia a fost iniţiată acum mai bine de un an şi s-a bucurat de un interes ridicat din partea investitorilor financiari, dar mai ales din zona jucătorilor strategici. În urma analizei coroborate a ofertelor primite, PDR a decis să demareze negocierile cu Medlife acum trei luni", a spus Mihaela Topşa, corporate finance manager al KBC Securities România, care a consiliat vânzătorii în această tranzacţie.

Grupul medical din Braşov, care include o clinică şi două laboratoare, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 3 mil. euro, potrivit datelor furnizate de MedLife, ceea ce încadrează compania între jucătorii de talie mică de pe piaţa locală. Foştii acţionari ai clinicii Ileana Cristina Voss, Radu-Iulina Popeia, Emanuil Gheorghiţă, Mihai-Stelian Varciu, Cosmina Oproiu, Claudia Simona Varciu, toţi cu pachete de 15,99% din titluri, şi Cosmin Răşină cu 4% din acţiuni sunt cei mai noi milionari în euro din această industrie, iar tranzacţia semnată de ei, cea mai mare cu un operator din provincie.

"Condiţiile macroenomice şi incertitudinile din plan politic şi economic din ultimul an şi-au pus amprenta pe planurile de business atât ale vânzătorilor, cât şi ale investitorilor interesaţi. Probabil cea mai dificilă decizie pentru cei şapte acţionari ai PDR a fost de fapt selecţia cumpărătorului dintr-o listă finală de trei investitori români şi străini care au prezentat oferte de preluare", spune Florin Isac, care a condus echipa de corporate finance a KBC Securities implicată în această tranzacţie.

Acesta este primul semnal că bătălia devine dură şi pentru clinicile de talie mică, în condiţiile în care până acum ceilalţi jucători care au trecut printr-o tranzacţie, MedLife şi Centrul Medical Unirea, au atras extrem de mulţi investitori. Este primul semnal şi în ceea ce priveşte consolidarea în industrie, în continuare fiind aşteptate mai multe achiziţii de clinici mici, dar care luate împreună ar putea înclina balanţa în industrie.

Concurenţa pe piaţa serviciilor medicale private se poartă între MedLife, Medicover, Centrul Medical Unirea, Euromedic, Gral, Sanador, Romar, Euroclinic, Medsana.

Tranzacţii de 80 de milioane de euro

Divizia de corporate finance şi investment banking a brokerului KBC Securities a fost implicată în tranzacţii finalizate sau în derulare de peste 80 mil. euro în ultimele 12 luni ale anului, conform datelor prezentate. Printre acestea se numără deal-ul dintre grupul francez Bongrain, unul dintre cei mai importanţi jucători în sectorul brânzeturilor, în preluarea pachetului majoritar al companiei locale Delaco.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
investitori
, Braşov
, afaceri
, MedLife

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine