Companii

Ovidiu Wencz, Farmaciile Dona: Sunt aproape 1.000 de farmacii în Bucureşti, când de fapt ar trebui să fie cel mult 670 de unităţi

Ovidiu Wencz, directorul general al Farmaciilor Dona

Ovidiu Wencz, directorul general al Farmaciilor Dona

Autor: Ioana David

14.02.2014, 00:08 1000

Ovidiu Wencz, directorul general al SIEPCOFAR, compania care operează Farmaciile Dona, spune că o excepţie de la regula de extindere a farmaciilor a făcut ca numărul acestora să urce la 960 de unităţi în Bucureşti, cu 44% mai mult decât ar fi trebuit.

În aceste condiţii, concurenţa este tot mai puternică şi se poate vorbi despre un război al pre­ţurilor, care duce la scăderea vânzărilor în zo­nele considerate „bune“. „În proporţie de 86%, pacienţii unei farmacii provin de pe o rază de 500 de metri de la acea farmacie. Va­durile comerciale şi tradiţionale din acest oraş sunt bine cunoscute (in­ter­sec­ţiile mari – n.red.). Dacă înainte (de 2010 – n.red.) operau două - trei farmacii, dintr-odată au apărut încă trei. Şi atunci pacienţii au început să fie împărţiţi. Pentru a face faţă noilor veniţi şi a proteja vadul co­mer­cial, farmaciile vechi au început un război al preţurilor şi al promoţiilor cu cele noi care doreau atragerea clien­ţilor. În final s-a ajuns în situaţia în care nimeni nu mai face profit în majoritatea vadurilor comerciale impor­tante din Bucureşti“, a spus Wencz într-un interviu acordat Ziarului Financiar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO