Companii

Papa poarta pantofi facuti la Timisoara

03.05.2006, 00:00 161

Oficialii companiei Geox, care face la Timisoara 25% din productia anuala, au confirmat ca Suveranul Pontif poarta un model facut in Romania.

Papa de la Roma poarta pantofi facuti la Timisoara intr-una din fabricile Geox. Industria de incaltaminte din Romania concureaza astfel, chiar daca fara marca proprie, cu fabricile italiene recunoscute mondial.

Geox este unul din cei mai in voga producatori de incaltaminte italieni din ultima perioada, cu vanzari de 455 de milioane de euro pe an. Compania, care produce asa-numitii pantofi "care respira", mai are fabrici in Mexic, Slovacia si Ungaria.

O analiza a impactului de marketing asupra brandurilor cu care se imbraca Papa Benedict al XVI-lea a fost facuta recent de cotidianul financiar Wall Street Journal Europe.

Nici producatorii si nici anturajul Papei nu vor sa scoata in evidenta faptul ca Papa poarta o marca sau alta de pantofi sau de ochelari de soare, dar presa urmareste alegerile Papei, iar acestea constituie o lovitura de imagine pentru brandul respectiv.

Papa mai are un iPod Apple personalizat facut cadou de Radio Vatican, poarta ochelari Serengeti, produsi de firma americana Bushnell Performance Optics si calatoreste intr-un papa-mobil sub marca Mercedes.

Companiile doneaza de obicei aceste produse Vaticanului, traind apoi cu speranta ca Papa se va afisa cu ele. Spre exemplu, BMW a donat recent un model blindat X5, iar reprezentantii firmei au declarat ca spera ca va fi folosit pentru ca este produs in regiunea de unde provine Papa, Bavaria.

La fel a procedat si Geox, care i-a oferit purtatorului de cuvant al Papei, Joaquin Navarro-Valls, mai multe perechi de incaltaminte Geox Uomo Light, cu sistemul impotriva transpiratiei picioarelor, drept cadou pentru Suveranul Pontif.

Potrivit sursei citate, Navarro-Valls este un prieten apropiat al fondatorului Geox, Mario Moretti Polegato, si membru al comitetului de etica al firmei.

Cand Papa a purtat pantofii, compania italiana a decis sa nu promoveze evenimentul prin reclame sau materiale de presa. Totusi, a fost incantata cand s-a scris despre asta.

"Daca Papa ne foloseste produsele inseamna ca sunt de calitate. Prin iesirea sa in public, sub un soare puternic, imbracat intr-o tunica grea, risca sa transpire. Ce dovada mai buna poti avea?", a declarat pentru WSJ Eros Scattolin, purtatorul de cuvant Geox.

Contactat de Ziarul Financiar, Scattolin a declarat ca pantofii daruiti Suveranului Pontif sunt produsi la fabrica pe care Geox o detine la Timisoara.

"Pantofii destinati Papei nu sunt diferiti de cei comercializati in magazinele companiei si sunt realizati in conformitate cu brevetul detinut de firma, care prevede ca talpa incaltamintei este alcatuita din pori care permit piciorului sa respire", a explicat pentru ZF Codruta Dobrescu, responsabil relatii cu presa al companiei Technic Development, filiala din Timisoara a companiei Geox.

Ea a adaugat ca mai exista si alte personalitati din Romania care poarta incaltaminte Geox, printre acestea numarandu-se ambasadorul Italiei in Romania si guvernatorul Bancii Nationale Mugur Isarescu. Mugur Isarescu a confirmat informatia prin consilierul sau.

"Pantofii care respira" - denumiti astfel datorita faptului ca talpa este prevazuta cu o serie de perforatii care lasa vaporii produsi de caldura piciorului sa fie eliminati in exterior, dar nu lasa apa sa intre in pantof - au un pret mediu de 50 - 100 de euro.

Fabrica din Romania a devenit operationala in 2001, investitia initiala ridicandu-se la 15 mil. dolari (12 mil. euro). De atunci, investitiile in fabrica timisoreana au continuat ajungand in prezent la 35 mil. dolari (28 mil. euro).

Aproape toata productia - 6,5 milioane de perechi de pantofi anual - este destinata exportului, principala destinatie fiind compania-mama din Italia.

Numai o mica parte intra direct pe piata romaneasca prin magazinele proprii pe care producatorul le-a deschis in Bucuresti si Timisoara.

Compania italiana a incheiat anul trecut cu vanzari nete de 455 de milioane de euro si cu un profit operational inainte de impozitare, dobanzi, depreciere si amortizare (EBITDA) de 121 de milioane de euro.

Ultimele date despre filiala din Romania a companiei indica faptul ca in 2004 firma a inregistrat o cifra de afaceri de 16 milioane de euro.

Geox are 1.850 de angajati in Romania.

Exporturile de pielarie si incaltaminte ale Romaniei au fost de 1,4 miliarde euro anul trecut, adica 6% din total, in crestere cu 6% fata de anul anterior.

Wall Street Journal mai scrie ca multe alte branduri mondiale cauta insistent capital de imagine in preajma Papei Benedict al XVI-lea.

Este si cazul producatorului de canapele din piele Natuzzi, care a creat tapiteria pentru o masinuta de golf pe care General Electric Motorcars a oferit-o Papei anul trecut. Si Natuzzi are o fabrica in Romania, la Baia Mare.

Intrebati daca tapiteria respectiva a fost produsa in Romania, oficialii Italsofa, filiala romaneasca a Natuzzi, nu au dorit sa comenteze.



Cititi in Ziarul Financiar de joi, 4 mai, articolul din Wall Street Journal Europe despre impactul de marketing al preferintelor Papei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO