Companii

Patronatele din Construcţii, la şapte luni după OUG 114: Ne aşteptam ca mai mulţi români din construcţii să revină în ţară

Patronatele din Construcţii, la şapte luni după OUG...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

14.08.2019, 00:07 2060

Întoarcerea angajaţilor români din străinătate ca să lucreze în domeniul construcţiilor - un obiectiv pe care guvernul şi l-a propus odată cu adoptarea Ordonanţei de Urgenţă 114/2018 - nu s-a produs la nivelul la care îşi doreau companiile din domeniu, după cum arată oficiali ai firmelor din construcţii şi reprezentanţi ai patronatelor din această industrie.

„Ne aşteptam la rezultate mai vizibile. Nu doar salariul este o motivaţie pentru întoarcerea românilor în construcţii, ci există şi alte motive. Măsura salariului minim brut de 3.000 de lei este bună, dar nu suficientă. Dacă mărim salariile, dar nu promovăm şi investiţii, nu vom avea rezultate“, spune Adriana Iftime, directorul general al Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii.

OUG 114/2018, adoptată la sfârşitul anului trecut, prevede scutirea angajatorului de la plata contribuţiilor sociale pentru perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2028, reducerea contribuţiilor sociale ale salariaţilor cu 3,75% şi un salariu minim brut de 3.000 de lei pentru angajaţii din construcţii, ceea ce înseamnă un salariu minim net de circa 2.352 de lei (aproape 500 de euro).

Ca urmare a aplicării acestei prevederi, în iunie 2019, salariul mediu net din domeniul construcţiilor a fost de 2.940 lei, în creştere cu 48% faţă de iunie 2018, când salariul mediu net în acest sector era de 1.986 lei, potrivit datelor INS.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO