Companii

Pesimism pe gips-carton: Saint-Gobain CP nu vede cresteri ale afacerilor

Pesimism pe gips-carton : Posta franceza aduce la Pegasus executivi din Curiero si P&G

Constantin Hariton, directorul general al Saint-Gobain Construction Products

18.06.2009, 00:00 216
 

Saint-Gobain Construction Products (SGCP), fosta Rigips Romania, cel mai mare producator de gips-carton de pe piata locala, estimeaza o scadere a cifrei de afaceri in 2009, din cauza reducerii activitatii in sectorul constructiilor, dupa ce in 2008 a realizat o crestere de 26% a cifrei de afaceri, pana la 221 mil. lei (60 mil. euro).

„Criza economica este resimtita cu precadere de sectorul constructiilor si in aceste conditii nici Saint-Gobain Constructions Products Romania, fosta Rigips, nu-si previzioneaza cresteri ale cifrei de afaceri", a declarat pentru ZF Constantin Hariton, directorul general al Saint-Gobain Construction Products.
Compania a finalizat la inceputului acestui an investitiile in majorarea productiei cu circa 30%, pana la 16,2 milioane de metri patrati de gips-carton la fabrica de la Turda. Valoarea totala a investitiilor SGCP se ridica pana in prezent la peste 45 de milioane de euro din 1999 si pana in prezent. Compania detine o fabrica de ipsos si una de gips-carton la Turda.
„De la preluare, fabrica de ipsos de la Turda a beneficiat de investitii in modernizarea tehnologiei, a fost dezvoltata o noua gama de ipsosuri, au fost achizitionate echipamente mobile in cariera si fabrica, iar la scurt timp a fost marita capacitatea de productie. Investitiile la fabrica de placi de gips-carton au constat in reinnoirea instalatiilor tehnologice (...) si la inceputul acestui an, marirea capacitatii de productie", afirma Hariton. In plus, compania a realizat si investitii in infrastructura de acces catre fabrica si a consolidat si modernizat podul peste raul Aries - care a facut posibil accesul usor catre Cheile Turzii.
Grupul francez Saint-Gobain a preluat in 2005 operatiunile grupului britanic BPB, care detinea compania Rigips Romania, si a decis recent sa schimbe denumirea companiei in Saint-Gobain Construction Products.
„Schimbarea denumirii companiei in Saint-Gobain Construction Products nu afecteaza produsele cu brandul Rigips", explica Hariton.
BPB a intrat pe piata locala in 1999 prin preluarea Gypsum Turda, iar ulterior a investit circa 10 milioane de euro in dezvoltarea activitatii companiei. In 2005, Rigips a finalizat o investitie de 32 de milioane de euro intr-o noua fabrica, cu o capacitate anuala de circa 12 milioane de metri patrati, care a fost majorata ulterior la inceputul acestui an.
Compania a fost interesata anul trecut sa inceapa o investitie de 70 de milioane de euro intr-o noua fabrica de gips-carton la Turceni si a participat la o licitatie de achizitie de gips sintetic de la Complexul Energetic Turceni, insa a pierdut in fata grupului francez Lafarge.
Gipsul sintetic poate fi utilizat ca alternativa pentru gipsul natural in procesul de productie a materialelor din gips-carton. Consumul de gips-carton s-a ridicat in 2008 la circa 150 de milioane de euro, in crestere cu 25% fata de anul precedent, principalii competitori ai companiei SGCP fiind Lafarge Arcom Gips, care detine o unitate de productie in Bucuresti, si companiile Knauf si Norgips, detinute de grupul german Knauf, care are o retea puternica de distributie pe piata locala.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO