Companii

Peste zece hoteluri vor aparea pe piata in 2009, majoritatea in provincie

Peste zece hoteluri vor aparea pe piata in 2009, majoritatea in provincie
06.01.2009, 18:20 64

Noile unitati din Capitala vor fi hotelul de cinci stele Grand Hotel Continental de pe Calea Victoriei, Golden Tullip Palladium de patru stele si hotelul Royale dezvoltat de lituanienii de la Europa Group.

In acest an se vor deschide intre 12 si 15 hoteluri pe piata locala, in urma unor investitii de circa 150 de milioane de euro, care vor fi atrase in primul rand de orasele din provincie, potrivit unei analize a ZF, care ia in calcul doar proiectele anuntate deja.
Astfel, dupa ce piata hoteliera din Capitala a primit anul trecut peste 2.000 de camere prin intrarea pe piata a Radisson SAS, deschiderea la capacitate totala a hotelului Rin Grand Hotel si inaugurarea Ramada Plaza, in 2009 se anunta doar 300 de noi camere. Cele mai importante deschideri din acest an vor fi in provincie, unde marile lanturi au anuntat ca vor afilia noi unitati.
Interesul pentru provincie a fost confirmat si de intrarea lantului de cinci stele Hilton la Sibiu, printr-un parteneriat cu hotelul Palace Dumbrava, detinut de omul de afaceri sibian Nicolae Minea. Unitatea, care a necesitat o investitie de 25 de milioane de euro, va incepe sa functioneze sub brandul Hilton din primul trimestru al acestui an. Totodata, Starwood Hotels & Resorts Worldwide, detinatorul brandului Sheraton, a semnat primul contract de afiliere la Cluj, cu compania Sigma Towers, controlata de Arpad Paszkany, proprietarul echipei de fotbal CFR Cluj. Astfel, in provincie vor aparea incepand cu acest an hoteluri de cinci stele sub branduri internationale si un numar ridicat de unitati de trei si patru stele.
Lantul Golden Tulip tinteste un numar de 11 hoteluri pe piata locala pana la sfarsitul anului viitor, urmand sa includa sub umbrela un hotel dezvoltat la Cluj de Ana Oil in urma unei investitii de 10 milioane de euro, un hotel la Moeciu aflat in proprietatea companiei Mistral si Golden Tulip Palladium care va fi dezvoltat in Capitala de Nord Group in urma unei investitii de 12 milioane de euro. 
Celelalte doua unitati ar putea fi intr-unul din orasele Iasi, Satu Mare, Deva, Arad, Timisoara sau Brasov. Totodata, brandul Ramada, care si-a pus pana in prezent amprenta pe sapte unitati din Romania (patru in Bucuresti si cate una la Brasov, Sibiu si Iasi) va mai adauga in acest an cel putin doua unitati, una la Oradea si una la Cluj.
Astfel, Hotelul Ramada din Cluj va necesita o investitie de 15 milioane de euro si va fi parte a proiectului Global Plaza, dezvoltat de CBC Development, in timp ce hotelul Ramada de la Oradea este o investitie de 10-15 milioane de euro a companiei ABA Turism.
In acelasi timp si lantul Best Western, care numara potrivit ultimelor informatii 12 unitati, si-a programat ca in acest an sa ajunga la circa 15 hoteluri afiliate.
Principala tinta a reprezentantilor Best Western era acoperirea locului lasat gol de Best Western Parc din Capitala, care a devenit Ramada Parc incepand cu acest an. Prima unitate din Capitala care va deveni Best Western este hotelul Stil, detinut de Alin Burcea de la Paralela 45.
Cu un volum investitional de 38 de milioane de euro, Radu Enache are in plan pentru anul acesta deschiderea a doua hoteluri, Hotel Ibis in Sibiu si hotelul de cinci stele Grand Hotel Continental de pe Calea Victoriei din Bucuresti potrivit unor informatii anterioare furnizate de reprezentantii companiei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO