Companii

Piaţa de fuziuni şi achiziţii şi-a revenit. „Ne aşteptăm la o activitate şi mai intensă în primul semestru din 2015“

Schimbarea acţionarilor majoritari ai hotelului Marriott din Capitală este cea mai mare tranzacţie din acest an, potrivit datelor Mergermarket

Schimbarea acţionarilor majoritari ai hotelului Marriott din Capitală este cea mai mare tranzacţie din acest an, potrivit datelor Mergermarket

Autor: Ioana David

03.12.2014, 00:08 449

Piaţa de fuziuni şi achiziţii a atins 1,6 mld. lei (367 mil. euro) în primele 11 luni ale anului, în creştere cu 13% comparativ cu nivelul din acelaşi interval din 2013, iar avansul era aşteptat de consultanţi încă de la începutul anului.

După debutul crizei, în 2008, anul acesta este primul care aduce opti­mism în îndustria de fuziuni şi achiziţii (M&A – mergers & acquisitions) când con­sultanţii au avut de lucrat la 25 de deal-uri, arată datele Mergermarket (companie de media specializată pe sectorul financiar), în altele sunt în lucru. Anul 2014 ar putea aduce şi exit-ul Enel, după ce italienii au scos la vânzare, în această vară, activele de distribuţie şi furnizare a energiei din România, în încercarea de a-şi reduce datoriile.

O altă tranzacţie de pe final de an ar trebui să vină din sectorul bancar dacă omul de afaceri Ion Ţiriac îşi va pune semnătura pe contractul de vânzare a participaţiei de 45% pe care o mai deţine la UniCredit Ţiriac Bank către grupul italian UniCredit, după cum anunţa presa italiană.

„Într-adevăr, de la jumătatea anului piaţa de M&A pare să se fi dinamizat. Acest lucru se reflectă într-un număr mai mare de tranzacţii încheiate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La nivelul întregului an, cele mai active sectoare, în ordine, au fost energia, industria, retailul, serviciile financiare“, a spus Ioana Filipescu, managing director al Filipescu Vişa Financial Advisors SRL. Boutique-ul de investiţii pe care îl conduce a fost lansat anul acesta după ce Raiffeisen Investment a renunţat la biroul local pe care îl avea (şi care era condus de Ioana Filipescu). Atât activitatea de M&A, cât şi echipa de la fosta entitate Raiffeisen Investment au fost integrate în aceeaşi direcţie de investment banking din bancă (cu excepţia Ioanei Filipescu şi a lui Florin Vişa, care au preferat să continue pe cont propriu). De altfel, şi Raiffeisen Capital Investment, cealaltă entitate a grupului care a fost integrată în bancă, nu avea doar activităţi de fixed income & equity markets (care erau însă, din motive evidente, mai vizibile), ci şi de M&A, având şi o echipă specializată. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO