Companii

Piaţa de retail atinge nivelul din anii de boom abia în 2015

Piaţa de retail, 26 mld. euro pe an

Piaţa de retail, 26 mld. euro pe an

Autor: Cristina Roşca

18.12.2013, 21:28 1666

Piaţa locală de retail va creşte ac­ce­lerat în următorii doi ani, urmând a ajunge la 130 de miliarde de euro în 2015, o valoare similară celei din 2008, ulti­mul an de boom, potrivit companiei de cercetare de piaţă PMR. Piaţa a avut astfel nevoie de şapte ani pentru a-şi reveni din criza financiară care a afec­tat atât economia, cât şi consumul local.

„După ce a crescut cu peste 10% în pe­rioada 2003-2008, piaţa românească de retail a scăzut puternic în 2009 şi 2010, mulţi dintre jucători intrând în insolvenţă sau chiar în faliment. Totuşi, în 2011 piaţa a dat primele semne de revenire, iar lanţurile internaţionale pre­zente în România şi-au reluat ex­pan­siunea, proces ce a continuat şi în anul următor şi în prima jumătate din 2013“, spun analiştii PMR.

Piaţa a crescut în acest an cu 4,5%, românii cheltuind circa 117 mld. lei (26 mld. euro) pe mâncare, mobilă, electroIT, modă, cosmetice şi produse de bricolaj. Cei mai mulţi bani, circa 45% din total, au mers către alimente.

Piaţa locală de retail este dominată de marile reţele internaţionale de ma­ga­zine, în frunte cu Kaufland, Car­re­four, Metro Cash&Carry şi Auchan, fie­care cu afaceri de peste 1 mld. euro. În top zece îşi fac loc şi un jucător din pia­ţa de bricolaj - Dedeman - şi un ju­că­tor din electro IT - Altex, potrivit PMR.

Citiţi mai multe detalii aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.12.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO