Companii

Piaţa locală de vată bazaltică prinde avânt odată cu noile proiecte industriale

Piaţa locală de vată bazaltică prinde avânt odată...

Autor: Bogdan Alecu

24.05.2016, 00:00 468
Vânzările de pe piaţa locală de vată bazaltică merg mână în mână cu apetitul românilor pentru eficientizarea energetică. Având în vedere însă că noile locuinţe vor fi obligate să respecte anumite standarde în ceea ce priveşte izolarea termică, piaţa de vată ar putea găsi resorturi de creştere în următoarea perioadă. Rockwool România, una dintre cele mai mari companii din domeniu, a înregistrat în primul trimestru o creştere a vânzărilor de 50%. „Chiar dacă 2016 a început cu livrări cu 50% mai mari în primul trimestru, ne aşteptăm ca pe parcursul anului să înregistrăm o creştere de 10% a vânzărilor“, a declarat Florin Popescu, business unit director la Rockwool România. Pentru anul 2015, grupul Rockwool în România a înregistrat o cifră de afaceri de peste 50 milioane lei, iar în acest an se aşteaptă la o creştere între 5 şi 10%. Spre deosebire de polistirenul obişnuit, vata minerală izolează termic şi în plus este ignifugă, motiv pentru care şi unii dezvoltatori rezidenţiali au optat pentru această soluţie.  Piaţa locală de vată minerală se ridică anual în volum la circa 2-2,2 milioane de metri cubi, în timp ce în valoare ajunge la circa 40-50 mil. euro, potrivit informaţiilor din piaţă. Principalii clienţi în piaţa de vată bazaltică rămân cei industriali, care realizează hale metalice pentru producţie sau logistică, respectiv centrele comerciale. În ceea ce priveşte izolarea termică a clădirilor, vata minerală se utilizează preponderent în cazul construcţiilor noi, însă în ultima perioadă şi în cazul renovărilor acest material a câştigat teren.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO