Companii

Ploieştiul devine un magnet pentru banii petroliştilor: după Cameron, Lufkin Industries face o fabrică de utilaj petrolier de 126 mil. dolari

11.07.2010, 23:22 655

Potrivit reprezentanţilor Lufkin, unitatea, care va filocalizată în apropierea Ploieştiului, va produce atât echipamentepentru industria petrolieră, cât şi pentru transportul de energieelectrică, deşi accentul va fi pus pe prima activitate.
"Unitatea este construită pe un teren de 82 de acri (circa 33 dehectare) şi va costa circa 126 de milioane de dolari (aprox. 100 demilioane de euro). Unitatea va angaja peste 300 de oameni când vafi finalizată în 2012. Guvernul României, prin MinisterulFinanţelor Publice, a fost de acord să acorde către Lufkinstimulente de dezvoltare economică şi asistenţă financiară de 28 demilioane de euro, adică aproximativ 30% din valoarea investiţiei",au declarat reprezentanţii Lufkin.
Anunţul oficial făcut de companie vine în contextul în care ZiarulFinanciar a publicat încă de la începutul lunii mai informaţiipotrivit cărora Lufkin, companie cu afaceri de peste 500 demilioane de dolari, este interesată de realizarea unei unităţi deproducţie la Ploieşti. La momentul respectiv, reprezentanţiiMinisterului Economiei declaraseră că o firmă americană vrea săinvestească 300 de milioane de dolari într-o unitate de echipamentindustrial în urma unei întâlniri cu ambasadorul SUA la BucureştiMark Gitenstein. Surse din piaţă au declarat după acest anunţ cătexanii de la Lufkin efectuaseră recent o vizită la Ploieşti încăutarea unei eventuale zone pentru investiţia lor.
"Lucrează mult cu Petrom (cea mai mare companie locală şi singurulproducător de petrol şi gaze - n.red.) în special pe partea deexplorare şi producţie, unde Petrom are un program uriaş demodernizare a sondelor şi au nevoie de echipamente", au declarat laînceputul lunii mai surse din piaţă.

Nou hub pentru export
Potrivit reprezentanţilor Lufkin, unitatea din România va exportaproducţia către Uniunea Europeană, dar şi către pieţe precum Rusiasau Africa de Nord.
"Operaţiunile din România vor juca rolul unui hub strategic care vadeservi piaţa europeană, dar care va avea focalizare şi pe exportulcătre pieţe ca Rusia, Asia Centrală, Africa de Nord, OrientulMijlociu şi pieţele din estul Asiei. Această unitate ar trebui săne asigure noi clienţi", a precizat Jay Glick, CEO şi preşedinte alLufkin Industries.
Acesta a mai precizat că motivele care au stat la baza alegeriiRomâniei ca destinaţie pentru această investiţie au fost accesulfacil la materii prime, rutele favorabile de transport, dar şiforţa de muncă bine pregătită.

Tot mai mulţi americani
La sfârşitul anului trecut, o altă companie de profil, Cameron,grup cu afaceri de 6 miliarde de dolari, a finalizat o investiţiede 80 de milioane de dolari într-o fabrică de echipamente destinateindustriei de petrol şi gaze la Ploieşti.
Fabrica urma să creeze 300 de noi locuri de muncă, în specialpentru oamenii din Câmpina şi Ploieşti, oraşe cu tradiţie înindustria petrolieră.
Potrivit reprezentanţilor companiei, toate echipamentele careieşeau pe poarta fabricii de la Ploieşti erau destinate exportului,printre viitorii clienţi numărându-se giganţi globali cum ar fiExxonMobil sau BP.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO