Afacerea sezonului

Preţul grâului explodează pe pieţele externe. Cât vor câştiga fermierii români?

3 aug 2010 Autor: Cristina Stoian

Din cauza secetei din Rusia, grâul s-a scumpit cu 60% la bursele străine. Producătorii autohtoni aşteaptă să încaseze aproape un miliard de euro.

Creşterea preţurilor la circa 200 de euro/tona de grâu pe pieţele internaţionale din cauza secetei devastatoare din Rusia, Ucraina şi Kazahstan, dar mai ales recolta relativ bună de anul acesta ar putea ridica veniturile agricultorilor care au mizat pe producţia de grâu la cel mai mare nivel din ultimii cinci ani.

Preţul grâului, a cărui recoltare se va încheia săptămâna aceasta în România, a înregistrat unul dintre cele mai rapide ritmuri de creştere din ultimii 50 de ani, cu 62% de la începutul lunii iunie până în prezent.

Seceta din Rusia, care are o cotă de circa 8% din producţia mondială de grâu, a alimentat temerile potrivit cărora întregul mapamond s-ar putea confrunta cu o penurie de grâu, conform ziarelor occidentale, unde evoluţia preţului grâului este pe larg relatată în această perioadă.

Aflată în top 20 al celor mai mari producători mondiali de grâu, România este anul acesta pe poziţia de a beneficia de preţurile înalte.

La un preţ estimat între 150 de euro şi 200 de euro/tonă, cu care se tranzacţionează grâul imediat după recoltare pe piaţa locală şi la export, încasările producătorilor se pot situa anul acesta între 750 de milioane de euro şi un miliard de euro pentru o producţie totală de circa 5 milioane de tone de grâu.

Cel mai mare nivel al preţului grâului autohton a fost atins în 2007, când producţia a fost vândută cu 250 de euro pe tonă, faţă de 93 de euro/tonă în 2006.

Chiar dacă valoarea a fost mare, volumul obţinut de producătorii locali abia s-a ridicat la 3 milioane de tone. Anul acesta producţia este aproape dublă, iar preţul continuă să crească.

"Nu este un preţ ridicat, se apropie de un preţ real care poate să acopere costurile de producţie. Cu trendul acesta ne vom întâlni destul de des de acum înainte, creşterea preţurilor putând avea un impact psihologic puternic asupra cumpărătorilor care nu vor mai cere să cumpere grâul cu 90 de euro pe tonă, ci vor porni oferta de la 140-150 de euro/tonă", a declarat Ştefan Poienaru, proprietarul Agrofam Holding din Feteşti, cu afaceri de aproape 25 de milioane de euro în agricultură.

Poienaru este de părere că principalul factor care face ca grâul să se apropie de pragul de rentabilitate este reprezentat de problemele ţărilor din regiune ca Rusia sau Ucraina, fie ploi abundente, fie de secetă.

În prezent, grâul a ajuns să se vândă cu circa 150 de euro pe tonă, chiar dacă mulţi fermieri nu au încheiat campania de recoltare, iar tendinţa este de creştere.

Valoarea ridicată a grâului vine după doi ani, 2008 şi 2009, în care nivelul preţului a scăzut dramatic la circa 100 de euro/tonă. În urmă cu doi ani, în mai puţin de o lună şi jumătate de la începerea campaniei de recoltare preţul grâului a coborât cu aproximativ 150 de lei, la 350 de lei/tonă (100 de euro/tonă) de la 500 de lei/tonă (140 de euro/tonă), din cauza cantităţilor mari obţinute la hectar de producători, respective 3,4 tone.
De atunci, preţurile au rămas scăzute, de cele mai multe ori punând producătorii în situaţia de a nu-şi putea acoperi cheltuielile de producţie.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
grau
, agricultura
Vizualizari:
Printeaza
Momentan sunt 3 comentarii Comenteaza si tu
Comentarii (3):
ai probleme - 02 septembrie 2010, 23:50

Ai spus ca se asteapta la 750 de milioane de euro dar la export de cinci milioane de tone. Cum * crezi ca putem exporta cinci milioane de tone de grau ca atat e productia. Anul trecut a fost de doar doua milioane de tone exportul. ANul asta daca facem tot asa putem obtine 400 de milioane de euro la 200 de eur tona/grau. Voila! Specialista esti...

Laurentiu - 04 august 2010, 12:39

Sectorul agro-alimentar era o destinatie buna de investitii (si chiar de speculatii), daca erau facute cu ceva timp in urma!

M - 04 august 2010, 10:36

Oare ce ar fi fost daca agricultura era turata la maxim? Daca era un minim de preocupare pentru o zona a economiei care e de interes strategic? Se stie ca Romania are capacitati de productie subutilizate in domeniu, banii europe alocati sunt destui, dar interes?

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine