Companii

Mamaia - preţuri mai mari faţă de Bulgaria, hoteluri pe jumătate goale şi turism de weekend

În timpul săptămânii, plaja din Mamaia este aproape goală, staţiunea devenind mai aglomerată la sfârşit de săptămână

În timpul săptămânii, plaja din Mamaia este aproape goală, staţiunea devenind mai aglomerată la sfârşit de săptămână

01.07.2010, 00:00 92

În medie, 10.000 de turişti s-au cazat zilnic în unităţile dinstaţiunea Mamaia în prima lună de vară, faţă de 20.000 de turiştiîn iunie anul trecut, ceea ce înseamnă că încasările din cazare aleunităţilor din cea mai cunoscută staţiune românească s-ar putearidica la 10 milioane de euro în iunie, potrivit calculelor ZF, ceiau în considerare un preţ mediu de 40 de euro pe locul de cazareşi un număr de circa 250.000 de turişti.

"Vara aceasta va fi plină de provocări pentru hotelieri. Sper canumărul turiştilor să se menţină la nivelul celui de anul trecut.Este nevoie de atracţii pe litoral pentru a atrage cât mai mulţiturişti", a declarat cu ocazia unui forum pe probleme hoteliereCorina Martin, preşedintele Asociaţiei de Promovare aLitoralului.

Mircea Vladu, proprietarul agenţiei de turism Prestige Tours, aprecizat că situaţia din Mamaia şi de pe întreg litoralul românescse explică prin faptul că românii au ales oferte mai atractive alehotelierilor din Bulgaria sau Grecia. În opinia lui, litoralulromânesc concurează cu cel bulgăresc, pentru care cererea românilora crescut datorită pachetelor all-insclusive.

În luna iunie, tariful pe noaptea de cazare într-o cameră dublăa unui hotel de cinci stele din Mamaia este aproape de două ori maimare faţă de cel practicat de un hotel de lux din cea mai cunoscutăstaţiune din Bulgaria, Nisipurile de Aur. Decalajul dintre preţurieste însă mai mic în ceea ce priveşte unităţile economice de douăşi trei stele.

Doar 5% din turişti sunt străini

Aproape 250.000 de turişti s-au cazat în unităţile de cazare dinMamaia (date centralizate până pe 28 iunie), cei mai mulţi turiştivizitând staţiunea începând cu jumătatea lunii iunie, când s-auînregistrat 10.000-11.000 de turişti zilnic, faţă de doar2.000-3.000 de turişti în prima parte a lunii. Spre comparaţie, lamijlocul lunii iunie anul trecut numărul turiştilor era aproapedublu, ajungând până la 22.000 zilnic. Cei mai mulţi turişti cares-au cazat în unităţile din Mamaia sunt români, doar 5% fiindturişti străini.

Cele mai afectate hoteluri de lipsa de turişti au fost celeeconomice, clasificate la o stea, două şi trei stele, unităţi ce auoperat cu mai puţin de jumătate de camere pline.

Spre exemplu, hotelul de trei stele Albatros din Mamaia, cu 43de camere, a operat cu mai mult de jumătate de camere goale înzilele din timpul săptămânii în luna iunie. "Doar în zilele deweekend se ocupă mai mult de jumătate din camere", a spus unreprezentant al hotelului, la care o noapte de cazare într-o camerădublă costă 250 de lei (60 de euro). Nici hotelul de două stelePiccadilly din Mamaia nu a primit prea mulţi turişti, sub jumătatedin camere fiind ocupate, potrivit unui reprezentant al hotelului.În staţiunea Mamaia sunt 29 de hoteluri clasificate la două stele,ce cumulează 4.265 de camere, adică 8.278 de locuri de cazare. Şihotelurile de trei stele sunt bine reprezentate în aceastăstaţiune, numărul lor ajungând la 33, ce cumulează 3.392 de camere,adică 6.794 locuri de cazare, potrivit datelor de la Asociaţia dePromovare a Litoralului.

Pe de altă parte, hotelurile de patru şi cinci stele au avutgrade de ocupare de peste 60%, deşi practică tarife de peste 100 deeuro pe noapte pentru o cameră dublă. Doar patru hoteluri dinMamaia sunt clasificate la cinci stele, Grand Hotel Continental,Mamaia, Palm Beach şi Vega, care cumulează 301 camere cu 641locuri, adică 3% din numărul total de camere în hoteluri pe care leare Mamaia.

Mai bine la cinci stele

"Pentru noi, luna iunie a fost până acum mai bună decât iunie2009. Gradul de ocupare al hotelului a fost de peste 60% în iunie.Numărul turiştilor pe care i-am primit până acum este conformaşteptărilor", a declarat Mihai Lucian, directorul de marketing alhotelului de cinci stele Vega, care operează 125 de camere.

Şi Paul Mărăşoiu, preşedintele lanţului hotelier Golden Tulip, aspus că în luna iunie gradul de ocupare al hotelului de patru steleGolden Tulip (fostul Fantasy Beach) din Mamaia a fost de 63%,hotelul operând 300 de camere.

"Aşteptăm ca lunile iulie şi august să aducă un grad de ocuparede 80%", a declarat reprezentantul hotelului cu ocazia unui forumpe probleme hoteliere. Golden Tulip Mamaia a deschis în iunie osală de conferinţe în urma unei investiţii de 1,2-1,3 milioane deeuro pentru atragerea turiştilor din segmentul de afaceri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO