Companii

Primul proiect de tip greenfield din ultimul deceniu pe segmentul bunurilor nealimentare: gigantul american Procter & Gamble pregăteşte o investiţie majoră într-o nouă fabrică la Urlaţi, Prahova, care va avea 600-800 de angajaţi

Primul proiect de tip greenfield din ultimul deceniu pe...

Autor: Cristina Roşca

28.07.2019, 01:00 58500

♦ Gigantul american va construi primul proiect de tip greenfield din ultimul deceniu în segmentul bunurilor nealimentare ♦ Fabrica va avea 600-800 de angajaţi.

Procter & Gamble, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa mondială a bunurilor de larg consum, pregăteşte o investiţie masivă în România, o nouă fabrică de la zero, unde va angaja 600-800 de oameni, conform surselor din piaţă.

Oficialii grupului nu au dorit să co­men­teze. „Nu comentăm zvonuri sau speculaţii.“

Noua investiţie a gigantului american, ce deţine în portofoliu mărci precum Pampers, Ariel, Gillette sau Head & Shoulders, va fi ridicată tot în localitatea Urlaţi din judeţul Prahova. Tot aici, la circa o oră de Bucureşti, se află şi fabrica P&G pentru produse de păr. Proiectul a fost lansat în 2010 – când a fost produsă prima sticlă de şampon – şi a necesitat investiţii de peste 100 de milioane de dolari. Americanii au mai investit pe parcurs în noi linii de producţie pentru această unitate devenită centru de export.

Terenul pe care este construită fabrica are 25 de hectare, iar centrul propriu-zis ocupă o suprafaţă de 6 hectare. Astfel, loc de dezvoltare există. De altfel, aceasta a fost ultima investiţie majoră de tip greenfield în segmentul bunurilor nealimentare din România, un segment care numără relativ puţine fabrici de mari dimensiuni.

România nu mai are nicio fabrică mare de pastă de dinţi, de săpun solid sau de scutece spre exemplu, toate produse care se găsesc în portofoliul P&G. Compania este activă şi pe segmentul detergenţilor însă este puţin probabil să deschidă o unitate de producţie în această piaţă dat fiind că a avut deja una la Timişoara, pe care a cedat-o grupului german Dalli. Atunci, americanii spuneau că au supra-producţie de detergent pudră.

Pe segmentul scutecelor, P&G are o fabrică gigant în Targowek, Polonia, unde realizează Pampers. Mai mult, o nouă unitate în domeniu este puţin probabilă în aceeaşi regiune, mai ales că natalitatea nu e încurajatoare. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO