ANTREPRENORI LOCALI

Producătorul de pantofi Denis şi-a bugetat un avans al businessului de 43%

8 sep 2015 Autor: Cristina Rosca

Afacerile producătorului de încălţăminte Denis din Suceava, controlat de familia de antreprenori locali Cornea, merg spre 15 milioane de euro în 2015, în linie cu estimările de la începutul anului şi cu 43% peste nivelul din 2014, potrivit datelor anunţate de companie.

„Reducerea TVA-ului la alimente la 1 iunie de la 24% la 9% nu a influenţat vânzările companiei. Comporta­mentul de consum ar putea fi însă influenţat de scăderea TVA-ului general de la 24% la 20%, conform noului cod fiscal“, spune Ana Cornea (44 de ani), manager şi acţionar al companiei.

Producătorul Denis a fost înfiinţat acum circa două decenii, însă la început lucra doar cu distribuitori, care vindeau apoi produsele în magazine partenere. Astăzi com­pania deţine 37 de maga­zine proprii sub două bran­duri - Why Denis (11 ma­gazine care se adresează clien­ţilor peste medie) şi Anna Cori (26 de unităţi deschise în principalele oraşe ale ţări). Pe lângă divizia de retail, afacerea familiei Cornea cuprinde şi o fabrică cu 420 de angajaţi.

Un model similar de business are în România un alt brand, Musette, care deţine şi producţie proprie şi retail. Musette a început să deschidă magazine în România iniţial, însă apoi s-a extins pe pieţe externe precum Viena (Austria), Paris (Franţa) sau Beirut (Liban) direct sau în franciză.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.09.2015

 
Cuvinte cheie:
ANTREPRENORI LOCALI
, pantofi
, business
, denis
, ana cornea
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide