Profitul Hidroelectrica se menţine peste pragul de 1 miliard de lei

5 ian 2016 Autor: Roxana Petrescu

Hidroelectrica, cea mai va­lo­roasă companie a statului român, a reuşit să-şi menţină profitul brut pes­te pragul de un miliard de lei şi anul trecut, chiar dacă producţia com­pa­niei a scăzut pe fondul unor condiţii hi­drologice mai puţin favorabile decât în 2014.

„Terminăm anul (2015 - n.red.) cu un profit brut de circa un mi­liard de lei, 1,1 mi­liarde de lei“, spune Remus Borza, avo­catul care contro­lează Euro Insol, adminis­tratorul judiciar al Hidroelectrica.

Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, Hidroelectrica a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri de

3,4 mi­liarde de lei, cu un profit brut de 1,15 miliarde lei şi cu un profit net de 941 milioane de lei. Astfel, cu o mar­jă de aproape 28%, producă­to­rul de energie a devenit una dintre cele mai profitabile companii din România.

„Noi, în 2012 aveam un cost de 184 de lei pe MWh, dar acum am scăzut la 110 lei pe MWh şi am fi mers şi mai jos, spre 78 de lei pe MWh dacă nu aveam anumite „cadouri“ din partea Guvernului aşa cum a fost cazul taxei pe stâlp. Am reuşit să ne menţinem profitul chiar dacă producţia a fost în scădere. La fi­nalul anu­lui trecut am înregistrat o pro­duc­ţie de circa 15,9 TWh faţă de cei 18,4 TWh pe care i-am generat în 2014. Cifra de afaceri este sensibil mai mică, dar rezultatele finale ale companiei vor fi comu­nicate după 25 ianuarie“, a mai spus avocatul.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau daniel.mircioiu@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.01.2016

 
Cuvinte cheie:
Hidroelectrica
, profit
, productie
, cifra de afaceri
, ministerul finantelor
, euro insol
, borza
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide