Proiect european de peste 1 mil. lei pentru copiii cu handicap neuropsihic din Cluj

8 feb 2012 Autor: Cotu Laurentiu

Consiliul Judeţean Cluj a depus spre finanţare un proiect în valoare totală de peste 1 mil. lei (circa 250.000 de euro), din care valoarea eligibilă este de 880.000 de lei (aproximativ 200.000 de euro), în vederea creşterii calităţii serviciilor oferite copiilor cu handicap neuropsihic sever din cadrul unui compelx de recuperare din Cluj-Napoca.

Proiectul ''Modernizare şi dotare complex de servicii pentru recuperarea şi reabilitarea copiilor cu handicap sever'' din Cluj-Napoca a fost depus spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 ''Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere", Domeniul de intervenţie 1.1. ''Planuri integrate de dezvoltare urbană".

Perioada de implementare a proiectului este de 15 luni de la data semnării contractului de finanţare.

Proiectul vizează îmbunătăţirea calităţii serviciilor din centrul de recuperarea şi reabilitare a copiilor cu handicap sever din Cluj-Napoca, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 14 ani, prin oferirea unor condiţii care să le formeze autonomia şi să faciliteze participarea activă a acestora la activitatea colectivităţii.

Investiţia prevede modernizarea clădirii complexului de servicii pentru recuperarea şi reabilitarea copiilor cu handicap, dar şi dotarea acestuia cu o bază materială corespunzătoare activităţilor desfăşurate.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
proiect european
, investitii Cluj

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine