Companii

Proprietarii Fan Courier: Eram capitalisti dinainte de Revolutie, cand ne implicam in „afacerea” de la sat a familiei, vindeam nuci si lucram fara sefi

Proprietarii Fan Courier: Eram capitalisti dinainte de Revolutie, cand ne implicam in „afacerea” de la sat a familiei, vindeam nuci si lucram fara sefi
15.03.2010, 00:00 5924

"Timp de o luna de la deschiderea companiei nu am avut niciocomanda. Ma uitam la telefon si asteptam sa ma sune cineva,incepusem sa cred ca era defect telefonul. Am trecut prin greutaticovarsitoare in primii doi ani de activitate si au fost multemomente in care am vrut sa ies din afacere", povesteste FelixPatrascanu, 44 de ani, unul dintre cei trei actionari ai companieide curierat Fan Courier, cu afaceri de aproape 40 de milioane deeuro anul trecut din expeditii.

Patrascanu si ceilalti doi actionari, Adrian si NeculaiMihai, isi aduc aminte cu exactitate data primei comenzi primite(16 ianuarie 1998), a carei factura se afla acum in rama, peperetele din birou. In prezent, compania lucreaza cu peste 14.000de clienti, din care 90% sunt persoane juridice (clienti dindomeniul imobiliar, IT, industria auto, leasing, industriaalimentara etc.), numarul persoanelor fizice pentru care serealizeaza expeditii fiind putin semnificativ.

"A creat speranta acea prima comanda in 1998 de la o firma cecomercializa material dentar. Dupa o luna am primit alta comanda dela fostul operator de telefonie mobila Dialog (in prezent Orange),dupa care de la Avon si tot asa. Comenzile au continuat pentruechipamente IT, cosmetice, flori, bondari, ingrasaminte", isi aduceaminte Patrascanu, care timp de doi ani de zile a administratsingur compania de curierat.

In perioada 1997-1999, ceilalti doi actionari, Adrian Mihai siNeculai Mihai, se ocupau de administrarea unei alte companii,Mihelga, infiintata in 1992 in Bucuresti si activa pana in 2000,care avea ca obiect de activitate colectarea de fier vechi si carea reprezentat sursa de finantare a companiei de curierat lainceput.

Expeditiile sustinute cu bani din fiervechi

"Dupa Revolutie am venit cu familia in Bucuresti si m-am angajatla Remat Bucuresti, care se ocupa cu colectarea materialelorrefolosibile. Remat organiza licitatii pentru centre de colectaresi am decis sa imi infiintez o firma cu Adrian, la sugestiafratelui nostru mai mare, Gigi, care avea de asemenea un businessin domeniu", a declarat Neculai Mihai, 48 de ani, care si-a pastratlocul de munca si l-a lasat pe fratele lui, Adrian, sa se ocupe debusiness.

Adrian Mihai povesteste ca si-a dorit dintotdeauna sa aibapropria lui afacere, astfel ca la 19 ani era atat director, cat siangajat in propria companie.

"In acea perioada ma ocupam de toate activitatile din firma:eram si la cantar, si la descarcat de fier vechi, si faceam sifacturile, spatiul firmei apartinand companiei Remat", explicaAdrian Mihai, 40 de ani, care mai adauga ca primul lui angajat afost un barbat de 60 de ani, care il ajuta la colectarea de fiervechi.

In timp ce fratii Mihai dezvoltau afacerea cu fier vechi, FelixPatrascanu lucra pe pozitia de curier (din 1995) la firma decurierat Cargus, una din primele companii de curierat aparute pepiata romaneasca. "In scurt timp ajunsesem sa ocup o functie inexecutivul firmei Cargus. Am invatat cum se face curierat de laseful meu de atunci, Nadir Balasel, care in prezent este angajat incompania Fan Courier ca deputy director", a declarat FelixPatrascanu, care a parasit Cargus in 1997 din cauza unorneintelegeri cu conducerea, an in care a fost infiintata companiaFan Courier.

In '99, firma era intr-un "dezastrufinanciar"

Propunerea de-a se asocia in vederea dezvoltarii unei firme decurierat a venit de la Neculai Mihai, cu care Felix Patrascanutinuse legatura. "Dupa ce am plecat de la Cargus, am vrut sa maangajez in alta parte, insa am primit un telefon de la Neculai,care m-a intrebat daca nu vreau sa ne facem o firma de curierat. Nuam stat prea mult pe ganduri si am infiintat Fan Courier. Dupa ceam deschis firma, mi-a parut rau, pentru ca am trecut prin momentefoarte grele", mentioneaza Patrascanu, de profesie avocat.

Felix Patrascanu spune ca stia foarte bine ce inseamna o firmade curierat din punct de vedere tehnic, insa nu stia cum sa sedescurce pe partea contabila. El a administrat singur compania decurierat timp de doi ani de zile, perioada in care Adrian siNeculai erau implicati in afacerea cu colectarea de fier vechi.Patrascanu isi aminteste cum intr-o perioada mai dificila venea laserviciu si se confrunta cu doua probleme contabile, pe care nureusea sa le rezolve pana la sfarsitul zilei. "Momentul critic, incare am decis sa renunt la aceasta afacere si sa imi caut un job, afost acela cand intr-o seara plecasem de la munca cu scopul de-aajunge acasa, insa din cauza oboselii ajunsesem in cu totul altazona", spune Patrascanu.

Implicarea celor doi frati in dezvoltarea firmei in 1999 ildetermina pe cel de-al treilea actionar sa ramana in companie. In2000 se inchide firma Mihelga si cei trei actionari se concentreazape dezvoltarea companiei de curierat.

"Cred ca a fost o reuniune, un amestec reusit pentru dezvoltareacompaniei de curierat. Felix era bun pe partea tehnica, eu madescurcam cu partea contabila, iar Adrian era bun in vanzari",spune Neculai Mihai. Cand cei doi frati au venit la conducereaoperatiunilor companiei de curierat, firma inregistra pierderiintre 30.000 de lei si 90.000 lei de la luna la luna (7.500 de eurosi 22.500 de euro). Neculai Mihai precizeaza ca firma decontabilitate cu care lucra il anuntase ca la Fan Courier este un"dezastru financiar", ceea ce l-a determinat pe Neculai sa iamasuri precum cresterea tarifelor cu 10% la serviciile oferite, darsi trecerea angajatilor de pe carte de munca pe comisioane. Numarulde angajati (colaboratori) cu care lucra Fan Courier se ridica la80 de persoane din toata tara.

Operatorii de telefonie mobila au dus la exploziaexpeditiilor

Adrian Mihai explica faptul ca nu aveau un plan de dezvoltare laacea vreme asa cum nu exista o impartire exacta aresponsabilitatilor intre cei trei actionari. El mentioneaza catoti trei se ocupau de toate la inceput si ulterior fiecare si-aales partea pe care se pricepea mai bine.

"Eram sigur ca Fan Courier va ajunge o firma mare, mi-am datseama dupa cererea de servicii care exista pe piata. Este adevaratca au fost multe intalniri in care ziceam ca vom inchide firma inprimii doi ani de activitate", a explicat Adrian Mihai. Investitiain firma de curierat s-a facut din surse financiare proprii si dinbanii castigati la firma de fier vechi Mihelga. "Bugetul nostru deinceput a acoperit achizitionarea unui apartament, al unui fax sial unui telefon. Am pus la dispozitie masinile noastre Dacia pentrua realiza expeditiile", a spus Neculai Mihai.

Felix Patrascanu spune ca explozia curieratului pe piataromaneasca a inceput in 1997-1998, odata cu intrarea operatorilorde telefonie mobila.

"Firma Cargus la care lucram avea 50 de expeditii pe zi, iardupa intrarea firmei Connex (actuala Vodafone) ajunsese la catevamii de expeditii pe zi", a precizat Patrascanu. Fan Courieractiveaza in prezent pe o piata dominata de intrarea unor gigantiprecum UPS, Posta Franceza sau Posta Germana in 2008. Astfel,compania Pegasus a fost preluata anul trecut de o filiala a PosteiFranceze, in timp ce Cargus a fost cumparata de DHL. Mai mult,gigantul american UPS a cumparat agentul autorizat Trans CourierService. Si firmele romanesti TCE Logistica si Curiero au fuzionatrezultand o singura entitate juridica.

Primul milion de euro

Intrebati cand au ajuns la primul milion de euro in curierat,Adrian Mihai, cel mai tanar actionar al Fan Courier, a sustinut caprimul milion de euro a venit cand nici nu si-au dat seama. "Estegreu de spus cand am facut primul milion de euro. Am facut odezvoltare pas cu pas, nu am ajuns sa ne uitam la primul milion deeuro, acesta a fost folosit in achizitia de masini si in dezvoltarein general."

Imediat dupa ce compania a inceput sa se dezvolte au aparut siofertele de cumparare de la fonduri de investitii, firme privatedin curierat si chiar jucatori locali.

"Nu am luat in calcul nicio oferta, ceea ce explica si faptul canu am facut o evaluare a businessului. Sunt de parere ca atat timpcat putem sa dezvoltam aceasta firma singuri, vom ramane laconducerea ei", a spus Adrian Mihai. Mai mult, Neculai Mihai precizeaza ca vedeafacerea din curierat ca un business de familie. "Nu suntemobisnuiti cu a vinde si nici nu am fost invatati sa facem asta. Infamilia noastra, bunicii cumparau terenuri, case si nu vindeau",mentioneaza Neculai Mihai, adaugand ca erau capitalisti inca dinvremea perioadei comuniste, cand se implicau in conducerea "uneiafaceri" a familiei, cand mergeau sa vanda nuci in Braila si candlucrau fara sa aiba sefi.

Si in prezent, cei doi frati alaturi de Felix Patrascanu suntimplicati in conducerea companiei, ocupand fiecare functii deexecutie.

O zi de lucru

In fiecare zi la ora 11 se organizeaza sedinte operationale incare se discuta problemele companiei din ziua respectiva. Deasemenea exista sedinte saptamanale, lunare si doua sedinteanuale.

"Ne-am concentrat si ne concentram pe ce stim sa facem mai bine.Mirajul multor oameni de afaceri a fost acela de-a investi banii inmasini, case, terenuri si mai putin in business in anii 1997-1998",a spus Patrascanu, care a mai adaugat ca si ei s-au confruntat in1997 cu tentantia de-a investi in proprietati imobiliare. Elprecizeaza ca in 2007 facea un calcul cu Neculai Mihai in ceea cepriveste achizitionarea unui teren in vederea vanzarii acestuia."In acea perioada o persoana care avea un teren il vindea la unpret de trei ori mai mare decat pretul normal, adica ajungea sacastige foarte mult fara sa faca nimic, in timp ce noi veneamzilnic la serviciu." El precizeaza insa ca ultimii doi ani audemonstrat ca este mai bine sa ai ceva construit decat saspeculezi.

Anul trecut a fost primul an de stagnare al afacerilor FanCourier din cauza impactului crizei economice. Proprietarii FanCourier au renuntat la investitiile in dezvoltarea parcului auto sinu au mai facut angajari. Numarul salariatilor s-a redus anultrecut de la 2.621 in 2008 la 2.284.

Pentru anul in curs, proprietarii estimeaza o crestere aexpeditiilor si prin urmare a veniturilor incasate cu 5-10%, fatade 39-40 de milioane de euro in 2009, dar si o crestere a cotei depiata, estimata la 20% anul trecut.

Ce spun actionarii Fan Courierdespre:

Cum au intrat in afaceri

Neculai Mihai:

"Dupa Revolutie am venit cu familia in Bucuresti si m-am angajatla Remat Bucuresti, care se ocupa cu colectarea materialelorrefolosibile. Remat organiza licitatii pentru centre de colectaresi am decis sa imi infiintez in 1992 o firma de colectare de fiervechi cu fratele meu, Adrian, la sugestia fratelui nostru mai mare,Gigi."

Primul milion de euro

Adrian Mihai:

"Primul milion de euro a venit cand nici nu ne-am dat seama.Este greu de spus cand am ajuns la acest nivel, pentru ca totibanii castigati au fost reinvestiti in firma. Am facut o dezvoltarepas cu pas, nu am ajuns sa ne uitam la primul milion de euro, sadesfacem o sampanie si sa spunem ca am facut 1 milion de euro.

Ofertele de cumparare

Adrian Mihai:

"Ofertele de cumparare au venit dintotdeauna, dar niciodata nule-am bagat in seama. Au fost fonduri de investitii, firme private,firme care activeaza pe piata locala de curierat. Atat timp catputem sa dezvoltam noi aceasta firma, vom ramane la conducereaei.

Ce planuiesc sa faca cu afacerea dincurierat

Neculai Mihai:

"Vad afacerea Fan Courier ca un business de familie. Problemaeste ca noi nu stim si nu suntem obisnuiti sa vindem. Bunicul meucumpara case, terenuri pentru a le administra si nu vindea."

Obstacolele prin care au trecut

Felix Patrascanu:

"Timp de trei luni de la deschiderea companiei nu am avut niciocomanda. Ma uitam la telefon si asteptam sa ma sune cineva,incepusem sa cred ca era defect telefonul. Am trecut prin greutaticovarsitoare in primii doi ani de activitate si au fost multemomente in care am vrut sa ies din afacere."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO