Companii

Proprietarul Era Shopping Iasi: Retailerii si dezvoltatorii isi revizuiesc planurile in jos

Proprietarul Era Shopping Iasi: Retailerii si dezvoltatorii isi revizuiesc planurile in jos

Nicolae Danciu, director general al Omilos Group

23.09.2008, 21:40 366

Piata imobiliara locala este afectata de criza financiara globala, care conduce la costuri mai mari ale capitalului imprumutat si ridica mai multe semne de intrebare in randul dezvoltatorilor si al retailerilor, care isi reanalizeaza pozitiile.

"Atat dezvoltatorii, cat si retailerii isi revizuiesc in jos planurile, sunt mai putin optimisti, mai putin exaltati decat erau anul trecut. In plus, consider ca efectele crizei financiare s-ar putea resimti in Romania si mai acut anul viitor", apreciaza Nicolae Danciu, director general al companiei Omilos Group, care inaugureaza astazi primul proiect de pe piata locala, ERA Shopping Park din Iasi. 
Proiectul, care cuprinde de la inceputul lunii august si un magazin Praktiker, a fost extins pana in prezent cu un hipermarket Carrefour si o galerie comerciala cu 62 de magazine. Agentul exclusiv de inchiriere este firma de consultanta CB Richard Ellis Eurisko.
Omilos a investit pana acum in acest proiect aproximativ 65 mil. euro si va incepe saptamana aceasta lucrarile de constructie la cea de-a doua faza de dezvoltare, care va cuprinde un mall cu o suprafata inchiriabila de 42.000 de metri patrati a carui finalizare este programata pentru luna martie a anului 2010.
Investitia in intregul proiect, care va cuprinde si o a treia faza de dezvoltare, este estimata la 175 de milioane de euro, ERA Shopping Park fiind conceput drept cel mai mare parc de retail din afara Capitalei. Designul a fost realizat de firma de arhitectura Chapman Taylor, care a realizat si proiectul Baneasa din nordul Bucurestiului, cel mai mare parc de retail din tara.
Galeria comerciala din cadrul Era Shopping Park va fi deschisa in proportie de doar 80%, desi contractele de inchiriere sunt semnate cu toti chiriasii, iar Omilos a predat spatiile catre acestia conform contractelor, cu 8-12 saptamani inainte de deschidere.
"Una dintre cele mai mari probleme cu care ne confruntam sunt contractorii, aceasta fiind una dintre problemele globale ale pietei. Numarul lor este mic, iar acestia sunt extrem de focusati pe rentabilitate", adauga Danciu.
Prin deschiderea proiectului a fost inaugurat si cel de-al 17-lea hipermarket Carrefour din tara si cel de-al doilea din Iasi, retailerul francez fiind coproprietar in cadrul proiectului, in urma unui contract semnat de catre Danciu in perioada in care era director de dezvoltare in cadrul Carrefour.
Proiectul este situat la una dintre iesirile din oras catre Bucuresti, pe soseaua Pacurari si cuprinde totodata un magazin Media Galaxy. In Iasi sunt deja operationale alte trei centre comerciale - Iulius Mall, Moldova Mall si Felicia Shopping Center - , astfel ca orasul din nordul Moldovei a cunoscut una dintre cele mai importante dezvoltari pe segmentul de retail.
"Principalul concurent al nostru va fi Felicia (cuprinde primul Carrefour din oras si o galerie comerciala - n.r.), care se afla insa in partea opusa a orasului. Mizam pe circa 12.000 de cumparatori zilnic, dintre care circa 30% vor veni din localitatile din afara orasului", apreciaza managerul Omilos.
 
Proprietati de 600 mil. euro
 
Omilos Group este controlat in proportie de 50% de fondul de private equity Argo Capital Partners, administrat de catre compania Argo Capital Management, care controleaza si fondul Argo Real Estate Opportunities Fund, proprietarul centrelor comerciale Shopping City Suceava si Sibiu.
Astfel, Argo controleaza in Romania trei centre comerciale operationale de mari dimensiuni, cate controleaza de altfel si cel mai important dezvoltator roman - Iulian Dascalu - si cel mai important cumparator de proprietati imobiliare in Romania, fondul austriac de investitii Immoeast.
"Suntem foarte implicati in Romania, unde valoarea totala a proprietatilor noastre depaseste 600 mil. euro. Eu sunt activ in Romania inca din 1995 si pot spune ca acest gen de centre comerciale transforma orasele din tara, precum Iasi, Oradea sau Sibiu, fiind poate cele mai mari investitii facute in aceste orase", a declarat Andreas Rialas, CEO si actionar al Argo.
Rialas este un avocat cipriot care a studiat in Londra, dupa care a lucrat in cadrul mai multor banci, printre care si Deutsche Bank. A fondat in anul 2000 Argo, companie care administreaza patru fonduri care au realizat investitii de peste un miliard de euro si are 300 de actionari, precum banci, fonduri de pensii si oameni de afaceri.
"Ne focusam pe piete aflate in dezvoltare si avem sediul in Londra si birouri in Cipru, Singapore, Buenos Aires si Sao Paolo. Din activele noastre, aproximativ 7-8% se afla in Romania. Pot spune ca investitiile noastre sunt profitabile, din moment ce valoarea fondului Argo Capital Partners s-a dublat in ultimele 18 luni", a mai declarat Rialas.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO