„Rabla” nu mai este doar pentru masini noi: O divizie a Tiriac ia vouchere si pentru masini second-hand

21 mar 2010 Autor: Bogdan Alecu

„Rabla” nu mai este doar pentru masini noi: O divizie a Tiriac ia vouchere si pentru masini second-hand

Vezi galeria foto In ultimii doi ani, vanzarile de masini second-hand au sufocat piata auto locala

TiriacAutoRulate, divizia de retail cu masini la mana a doua a Tiriac Holdings, a devenit la finele saptamanii trecute primul dealer de automobile second-hand care permite achizitia unei masini utilizand voucherele eliberate prin programul "Rabla". In schimbul unui tichet insa, dealerul auto second-hand ofera un discount de doar 2.100 de lei, fata de valoarea nominala de 3.800 de lei.

"Campania TiriacAutoRulate este un produs nou pentru clientii care desi au o masina care se poate incadra in programul «Rabla», nu au posibilitatea sa-si achizitioneze o masina noua, ci una rulata, dar dintr-o sursa sigura", a spus Cristina Munteanu, directorul de comunicare al Tiriac Holdings.

Valoarea voucherului utilizat in cazul achizitiei unui automobil second-hand scade insa la 2.100 de lei, fata de 3.800 de lei, cat valoreaza daca se cumpara o masina noua. Pe de alta parte, pe piata libera, in prezent voucherele sunt tranzactionate cu preturi cuprinse intre 1.000 si 1.500 de lei, preturile acestora urmand sa mai scada dupa ce Guvernul a suplimentat cu inca 50.000 de tichete valorice programul, la un total de 110.000 de tichete.

Reprezentantii grupului Tiriac nu au precizat insa ce va face compania cu voucherele cedate de clienti, acestia neavand posibilitatea de a le deconta la Ministerul Mediului. Cel mai probabil, tichetele vor ajunge la dealerii de masini noi din cadrul TiriacAuto, respectiv companii care comercializeaza marcile Ford, Hyundai, Mitsubishi sau Mercedes-Benz.

Masinile comercializate de TiriacAutoRulate au o vechime medie de trei-patru ani si respecta in mare parte normele de poluare Euro 4, la fel ca si cele noi.

"Exista cerere pentru achizitionarea automobilelor second-hand utilizand vouchere «Rabla». Tinand cont ca programul abia a fost lansat, nu putem vorbi inca despre un impact, acesta urmand sa fie evaluat la final de an", a subliniat Munteanu.

Scopul programului "Rabla" nu este de ajuta piata automobilelor noi, ci de a elimina de pe strazi masinile care polueaza si pun in pericol siguranta rutiera, potrivit lui Gheorghe Popescu, presedintele Administratiei Fondului pentru Mediu.

Astfel, vanzarea de masini second-hand cu o vechime de cativa ani nu ar contrazice scopului programului, care scoate din uz masinile de peste 10 ani.

In prima luna a programului "Rabla" s-au vandut peste 4.000 de masini noi utilizandu-se 11.400 de vouchere, potrivit declaratiilor lui Laszlo Borbely, ministrul mediului. Din acestea, aproape 2.500 de masini au reprezentat modele Dacia asamblate la Mioveni. In acelasi interval s-au casat mai mult de 45.000 de masini mai vechi de zece ani.

"Programul «Rabla» chiar a inceput sa functioneze. Aproape 98% din vanzari le facem prin intermediul programului. Cea mai mare cerere exista pentru modelele cuprinse intre 5.000 si 10.000 de euro precum Opel Corsa, Astra Classic, Chevrolet Aveo, Cruze si Suzuki Splash", a subliniat Nicolae Sorescu, seful Radacini Motors, dealer Opel si Chevrolet.

Pentru noile vouchere se ia in calcul reducerea termenului de valabilitate de 3 luni de la eliberare, fata de data de 23 noiembrie in prezent, pentru a descuraja specula. Potrivit ministrului mediului, multi dintre cei care au cumparat acum vouchere doresc sa le pastreze pana aproape de finalul programului, pentru a incasa un pret mai mare pe acestea.

In piata auto locala mai multi dealeri au demarat procedurile de a achizitiona vouchere "Rabla" pentru a le vinde ulterior catre clientii interesati de achizitia unui automobil nou.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
TiriacAutoRulate
, vouchere
, masini second-hand
Vizualizari:
Printeaza
Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine