Companii

Radu Enache s-a retras de la conducerea HP România după 14 ani: “Nu voi sta degeaba”

Radu Enache s-a retras de la conducerea HP România după...

Autor: Adrian Seceleanu, Adrian Dumitrache

29.09.2014, 15:59 1313

Radu Enache, românul care a condus în ultimii 14 ani subsidiara locală a companiei americane de IT Hewlett-Packard, s-a retras în luna iulie a acestui an din funcţiile deţinute şi a fost înlocuit de directorul de vânzări Marius Georgescu, potrivit unei decizii luate de acţionari în data de 1 iulie şi publicată recent în Monitorul Oficial.

“M-am pensionat, a fost o retragere din motive fireşti, legate de vârstă”, a declarat Radu Enache pentru ZF. În luna decembrie, fostul şef al HP România va împlini 66 de ani.

Întrebat ce planuri are, Radu Enache a spus că “nu va sta degeaba”.

“Mi-am propus să fiu activ în calitate de consultant sau ca membru în boardul unor companii în calitate de membru ne-executiv. Voi lucra însă un număr limitat de ore pentru că am muncit intens aproape 50 de ani şi mi se pare firesc să lucrez un număr mai redus de ore, să mă ocup de copii şi de nepoţi”.

El a spus despre perioada petrecută la HP că i-a “schimbat viaţa”.

Radu Enache a fost numit la conducerea companiei în luna mai 2000. El a rămas directorul filialei locale a HP şi după fuziunea la nivel global cu compania americană Compaq, care avea de asemenea operaţiuni puternice pe plan local. Filiala locală a Compaq era condusă de Mihai Pascadi.

Odată cu fuziunea cu Compaq, HP România a preluat şi unul dintre cele mai mari şi controversate contracte de informatizare din istoria României, de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu o valoare de peste 100 de milioane de euro.

În mandatul lui Enache operaţiunile firmei americane au crescut spectaculos, numărul de angajaţi apropriindu-se de 4.000.

Noul şef al HP România a fost angajat de firma americană în luna aprilie 2008.

HP România este parte a grupului american HP, unul dintre cei mai mari producători mondiali de echipamente IT.

În 2013, cifra de afaceri a HP România a scăzut cu 31%, la 53,6 mil. euro, iar profitul net a scăzut cu 25% la 4,4 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO