Companii

Radu Gorduza, CEO Affidea: Astăzi, sistemul privat se dezvoltă şi înlocuieşte zona în care sistemul public nu reuşeşte să dea performanţă

Radu Gorduza, CEO Affidea

Radu Gorduza, CEO Affidea

Autor: Cristina Bellu

14.09.2017, 10:32 174

Problema polarizării între sistemul privat şi cel public este una falsă. Sistemul nu ar trebui să se lupte să înlocuiască un act medical, ci ar trebui să existe o sinergie între sistemul public şi cel privat, a spus Radu Gorduza, CEO Affidea, la  ZF Health&Pharma Summit 2017

"Astăzi, sistemul privat se dezvoltă şi înlocuieşte zona în care sistemul public nu reuşeşte să dea performanţă."

Alte declaraţii:

În ceea ce priveşte majorarea salariilor în sistemul public este pentru prima oară când simţim o competiţie din partea sistemului public.

Din punct de vedere al actului medical pacientul poate să aleagă unde să meragă, public vs privat

În ceea ce priveşte personalul, oamenii care rămân în privat cu salarii asemănătoare ca cele din sistemul public sunt cei care preferă alt mod de a munci.

Lipsa de viziune şi de profesionalism a celor care dau direcţia sistemului medical este adevarata problemă. Există cazuri unde sute de milioane de euro se duc pe nişte initiative care ar putea fi rezolvate fără niciun leu.

Referitor la pacienţii străini care vin în România, profilul nostru fiind dianosticul imagistic, acesta se pretează mai puţin turismului medical, dar colaborarea cu alte spitale private ne aduce pacienţi care se duc să se opereze la privat şi care vin să facă imagistica la noi. Procentul pacienţilor străini este de sub 5%.

În Ungaria, care are o populaţie de 10 milioane de locuitori, programul national decontează 60.000 de investigaţii. În România, la o poplulaţie de aproape 20 de milioane avem sub 5.000. Aici atât jucătorul public, cât şi jucătorul privat trebuie să se alieze şi să convingă comisiile de specialitate de ce un anumit tip de investigaţie trebuie făcut înainte şi după orice fel de terepie în oncologie.

 
 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO