Companii

Real estate: Bitdefender şi PwC au închiriat birouri în clădirea lui Dascălu din Timişoara

Real estate: Bitdefender şi PwC au închiriat birouri...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

27.01.2017, 00:03 756

Prima clădire de birouri din ansamblul Openville din Timişoara a fost finalizată. Şase chiriaşi împart o suprafaţă de 18.000 de metri pătraţi.

Compania de dezvoltare imobiliară a omului de afaceri ieşean Iulian Dascălu a finalizat prima clădire din ansamblul multifuncţional Openville din Timişoara şi a închiriat-o integral către şase firme. Imobilul United Busi­ness Center 2 (UBC 2) are o suprafaţă de 18.000 de metri pătraţi, dispuşi pe 12 niveluri.

Producătorul de soluţii de securi­tate IT Bitdefender şi firma de con­sultanţă şi audit Pricewaterhouse­Coopers (PwC) sunt chiriaşii noi anunţaţi de companie. Ei se alătură celor deja cunoscuţi, adică producătorul de elemente de siguranţă auto Autoliv, policlinica Regina Maria, furnizorul de inginerie software Ness Software Engineering şi furnizorul global de soluţii de plăţi ACI Worldwide.

Lor li se vor adăuga doi operatori de servicii bancare, precum şi un magazin dm drogerie markt.

Autoliv şi-a revendicat o suprafaţă de 5.100 de metri pătraţi. Anterior, Iulius Group anunţase că ACI Worldwide a închiriat 3.500 de metri pătraţi, iar Ness Software Engi­neering – 2.800 de metri pătraţi. Bitdefender a închiriat 420 de metri pătraţi, în care vor lucra 25 de an­gajaţi, după cum spun reprezentanţii companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO