Companii

Renault Commercial Roumanie, plus 40% pe volume la şapte luni

Renault Commercial Roumanie, plus 40% pe volume la şapte...

Autor: Bogdan Alecu

25.08.2014, 00:03 131

Renault Commercial Roumanie, compania parte a Grupului Renault care importă şi comercializează pe piaţa locală mărcile Dacia, Renault şi Nissan, a înregistrat în primele şapte luni ale acestui an cea mai mare creştere a vânzărilor de când a fost înfiinţată în 2012, de peste 40% comparativ cu perioada similară a anului trecut, la aproape 22.500 de autovehicule, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Dintre cele cele trei mărci, Renault a punctat cel mai mare avans, de 45%, la peste 3.800 de vehicule. Mai mult, pe seg­mentul de autoturisme marca franceză a urcat cu 52% în acelaşi interval, la aproape 3.200 de unităţi. Chiar şi aşa, Rena­ult a pierdut o poziţie în topul brandurilor de import, ocu­pând acum locul cinci, în scă­dere de pe patru, fiind de­păşit de Ford, care a vândut peste 3.300 de autoturisme în ace­laşi interval.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO