Anul trecut, România a ocupat primul loc în UE la producţia de floarea-soarelui, locul doi la cea de porumb, după Franţa, şi locul cinci la producţia de grâu
Recoltarea grâului şi a rapiţei s-a încheiat pentru majoritatea fermierilor din România, producătorii agricoli anunţând producţii mai mari anul acesta faţă de anul agricol precedent din punct de vedere cantitativ, în special în ceea ce priveşte cerealele păioase precum grâul, secara sau orzul.
Fermierii din Banat şi-au recoltat deja grâul şi rapiţa încă de acum două săptâmâni, cei din Oltenia mai au câteva zile de lucru până să ajungă la final cu recoltatul, în timp ce fermierii din Moldova abia acum încep să intre cu combinele în lanurile de cereale, potrivit datelor din piaţă.
„Am terminat de recoltat rapiţa şi cerealele păioase de acum două săptămâni. La grâu am obţinut o producţie de 7.800 kilograme la hectar şi la rapiţă am obţinut 4.000 kilograme. La rapiţă ar fi trebuit să obţină 4.500 kilograme pe hectar, dar 500 kilograme pe hectar au fost calamitate. Însă, vom primi despăgubiri de la firma de asigurări. Grâul îl dau cu 600-620 lei pe tonă, iar rapiţa cu 1.650 lei pe tonă. Preţurile sunt mai bune ca anul trecut pentru că în Europa recoltele sunt mai slabe“, a declarat pentru ZF Dimitrie Muscă, proprietarul Combinatului Agroindustrial Curtici, care lucrează 5.000 de hectare de teren în judeţul Arad.
Pe de altă parte, fermierul Ion Şerban, proprietarul exploataţiei agricole Agromixt Şerban, care cultivă 1.900 de hectare în judeţul Olt a obţinut la cultura de grâu un randament de 5.600 de kilograme pe hectar, iar la rapiţă 2.800 de kilogram pe hectar.