Retail&Agrobusiness

Al doilea târg de anul acesta: Decathlon vinde din nou pentru o lună şi produse second hand

Al doilea târg de anul acesta: Decathlon vinde din nou...

Autor: Cristina Roşca

01.10.2015, 12:04 18499

Retailerul de echipamente sportive Decathlon va organiza în perioada 1 octombrie-1noiembrie în toate magazinele din România târgul Trocathlon, în cadrul căruia vor fi vândute produse second hand pentru pasionaţii de sport. Aceasta va fi a doua ediţie a târgului din acest an după cea din primăvară.

În cadrul acestui târg, Decathlon intermediază gratuit relaţia dintre potenţialii vânzători sau cumpărători de articole sportive sportive second hand în stare bună achiziţionate de la mai mulţi jucători din piaţă, nu doar cele din Decathlon.

Conform regulamentului, clientul care doreşte să vândă vine cu produsul în magazin, stabileşte împreună cu un angajat Decathlon un preţ şi îl lasă la magazin pe toată perioada târgului. Dacă se va vinde produsul, vânzătorul va primi de la Decathlon un voucher cu valoarea preţului de vânzare, fără a fi nevoit să plătească vreun comision. Dacă nu se vinde, îl poate lua înapoi sau poate decide să îl doneze unei asociaţii caritabile.

Lista produselor care nu sunt acceptate la vânzare este disponibilă pe pagina campaniei de pe site-ul Decathlon.  Retailerul de echipamente sportive organizează de două ori pe an târgul Trocathlon.

 
 
 
 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO