Retail&Agrobusiness

Alertă alimentară: Mega Image retrage două produse de la raft, afectate de o substanţă chimică. Alimentele pot fi returnate

Alertă alimentară: Mega Image retrage două produse de...

Autor: Alina Botezatu, Mediafax

21.11.2018, 17:50 9087

Retailerul Mega Image a anunţat că retrage de pe piaţă două produse cu anşoa a căror compoziţie a fost afectată de o substanţă chimică folosită la materialele plastice.

„Dorim să vă aducem la cunoştinţă că Mega Image a retras de la vânzare din toată reţeaua produsele: DLL ANŞOA BORCAN 100 G (n.red. - cod mega 43453 ( Filets d’anchois roulés aux câpres à l’huile d’olive), nr. lot 8095, termen de valabilitate 15/07/2019 şi DLL FILE ANCHOIS CU CAPERE 50G (n.red. - cod mega 70193, Filets d’anchois roulés aux câpres à l’huile d’olive), nr lot 8059, termen de valabilitate 15/06/2019”, a anunţat Mega Image pe site-ul propriu, marţi.

Informarea de retragere de la vânzare a celor două produse provine de la Delhaize Belgia.

„În cadrul programului de autocontrol, producătorul acestor produse, Charlier Brabo Group, a depistat prezenţa substanţei Ftalat (esteri ai acidului ftalic) doar asupra loturilor sus menţionate. Toate produsele retrase urmează a fi distruse. Considerând că sănătatea consumatorilor este cea mai importantă, Mega Image solicită clienţilor să NU consume produsele cu loturile sus menţionate şi roagă cu amabilitate să le returneze la punctul de vânzare cel mai apropiat. Nu este necesară prezentarea bonului fiscal”, se precizează în anunţul Mega Image.

Ftalaţii sunt utilizaţi mai ales ca plastifianţi, adică aceştia compuşi sunt adăugaţi materialelor plastice pentru a le mări flexibilitatea, transparenţa şi durabilitatea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO