Retail&Agrobusiness

Amgen, compania farma americană: Este greu să aducem medicamente noi în România, birocraţia este mare

Gábor Sztaniszláv, country director al Amgen: România are nevoie de medicamente noi pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice

Gábor Sztaniszláv, country director al Amgen: România are nevoie de medicamente noi pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice

Autor: Mirabela Tiron

29.03.2017, 00:05 805
Gábor Sztaniszláv, country director al Amgen România, companie americană ce a intrat pe piaţa locală în 2010 cu un birou în Capitală şi care  vinde medicamente pe bază de prescripţie medicală pentru afecţiuni oncologice şi alte boli grave, spune că are în plan aducerea a cinci produse noi pe piaţa locală.
 
„Avem un portofoliu de nouă medicamente în prezent şi vrem să aducem pe piaţă alte cinci medica­mente, dar birocraţia este foarte mare pentru a le putea pune pe lista de compensate. România are nevoie de medicamente noi pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice, sper ca în acest an să reuşim să aducem măcar unu din cele cinci autorizate. Medicamentele noas­tre se adresează la 10.000 de pacienţi cu anumite afecţiuni oncologice în România“, a spus Gábor Sztaniszláv, country director al Amgen România. El declarase anul trecut pentru ZF că România este în urmă cu 5-10 ani în ceea ce priveşte medica­mentele pe care le folosesc pacienţii pentru afecţiuni oncologice, dar şi în ceea ce priveşte accesul la medi­camentele noi în general din cauza sub­finanţării şi a schimbărilor legislative dese.
 
Gábor Sztaniszláv a venit la conducerea operaţiunilor Amgen din România la începutul anului 2013. Managerul de origine maghiară lucrează pentru grupul Amgen din vara anului 2009, iar înainte de a prelua mandatul din România a fost senior commercial manager pentru businessul americanilor din Ungaria, potrivit informaţiilor de pe profilul personal de pe LinkedIn.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO