Retail&Agrobusiness

Anul 2014 în industria viticolă: un an al vinului roze, al cramelor mici care au luat cu asalt piaţa şi al recoltei în scădere cu 20%

Anul 2014 în industria viticolă: un an al vinului roze,...

Autor: Ioana David

12.12.2014, 18:13 657

Anul 2014 a stat sub semnul vremii nefavorabile în industria vinului, care a adus cu 20% mai puţine volume în crame, al creşterii consumului de vin roze înspre o pondere de 10%, dar şi al vinurilor premium, un prim semnal că piaţa începe să se maturizeze.

Producători au avut de înfruntat un an dificil, în care ploile, căzute în intervale nepotrivite, au antrenat costuri suplimentare, care se vor reflecta în profitabilitate, în preţuri mai mari la raft şi în strategia pe care aceştia o vor avea pe termen lung.

Cu toate acestea, managerii spun că 2014 ar trebui să fie văzut într-un context aparte, când după doi ani de recoltă slabă piaţa a început să revină la normalitate, în condiţiile în care preţurile şi ofertele au devenit competitive.

„Timp de doi ani la rând, 2011 şi 2012, producţia de vin a fost cu mult sub mediile normale. Ca atare, au crescut costurile de producţie, producătorii au majorat preţurile la raft datorită ofertei deficitare, iar consumatorii, confruntându-se şi cu scăderea puterii de cumpărare, s-au orientat spre alte categorii de băuturi substituibile vinului. Această scădere a consumului a marcat şi evoluţia anului trecut“, a spus Daniel Negrescu, brand manager al Murfatlar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO