Retail&Agrobusiness

Atracţiile Festivalului Ro-Wine au fost vinurile albe şi cele rose, apreciate într-o proporţie de 60%

Atracţiile Festivalului Ro-Wine au fost vinurile albe...

Autor: Alexandra Cepăreanu

25.05.2018, 18:16 147

E sezonul vinurilor albe şi al rose-urilor, aşa că acestea au fost cele mai degustate la festival, în proporţie de 60%, a spus pentru ZF Liviu Popescu, coproprietar Fratelli Group.

În cele două zile a celei de-a treia ediţie a Festivalului Ro-Wine şi-au făcut apariţia peste 3.500 de pasionaţi de vinuri, dintre care aproximativ 15% au fost străini. Zona VIP a fost vizitată de peste 300 de participanţi.

O mare parte dintre participanţii străini au venit la Ro-Wine pentru a degusta vinurile româneşti, în ideea de a le importa şi a le vinde în restaurantele lor.

„S-au avansat discuţii la festival, cu siguranţă se va merge mai departe, către paşii următori”, a spus Liviu Popescu.

În cadrul festivalului au fost prezenţi peste 50 de producători de vinuri, dintre aceştia 16 au fost producători români, 4 producători din Republica Moldova şi 30 străini.

„Fiecare producător a prezentat în cadrul festivalului 5 etichete, acestea fiind alese de către juriul RO-Wine”.

Toată selecţia de vinuri oferită pentru degustare a fost apreciată de vizitatori. A existat o atracţie mai mare, de exemplu, pentru vinurile de la Davino, de la Gitana Winery, Louis Latour şi Banfi. „Cei de la Louis Latour au cu precădere vinuri albe, iar cei de la Banfi, vinuri roşii”.

Pentru prima dată, în cadrul Ro-Wine participanţii au putut degusta vinurile româneşti Casa Isărescu, Negru de Drăgăşani, Apogeum de la Tohani şi Colocviul de la Paris de la Cotnari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO