Retail&Agrobusiness

Austriecii de la Rondocarton au avut afaceri de 50 mil. euro în primele opt luni, plus 8%

Austriecii de la Rondocarton au avut afaceri de 50 mil....

Autor: Laurentiu Cotu

13.09.2016, 00:05 347
Compania Rondocarton, parte a grupului austriac Rondo Ganahl, care deţine fabrici de carton ondulat în Cluj (Apahida) şi Târgovişte, a avut în primele opt luni o cifră de afaceri de aproximativ 50 mil. euro, mai mult cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinută de piaţă.
 
Compania estimează că va încheia anul în curs cu afaceri totale de 70 mil. euro. Fabricile de carton ondulat Rondocarton din Apahida, judeţul Cluj, şi Târgovişte au o capacitate totală de 120 de milioane de metri pătraţi de ambalaje pe an, fiecare, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei. În cele două fabrici locale ale Rondo Ganahl lucrează în prezent peste 300 de angajaţi, de la începutul anului fiind recrutaţi 15 oameni.
 
„Cel mai mare pericol pentru România în prezent este infrastructura, chiar dacă o să creştem economic, nu o să putem circula. Evoluţia pieţei ambalajelor din carton este influenţată de creşterea economică, astfel că la o creştere economică de 3%, ne aşteptăm la un avans de 5-7% al pieţei“, a declarat pentru ZF Transilvania Teofil Câmpean, şeful fabricilor de carton ondulat Rondocarton din Târgovişte şi Cluj, ale grupului austriac Rondo Ganahl.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO