Retail&Agrobusiness

Crescătorul de porci Suinprod tinteşte afaceri cu 15% mai mari

Ioan Antoci, directorul general al Suinprod

Ioan Antoci, directorul general al Suinprod

Autor: Gabriel Razi

24.10.2014, 00:05 1500
Crescătorul de porci Suinpord Roman, parte a grupului agroindustrial Kosarom deţinut de familia Apostol, ţinteşte creşterea cifrei de afaceri cu până la 15% până la sfârşitul anului, ceea ce înseamnă că rulajele companiei vor depăşi pentru prima dată 12,5 milioane de euro.
 
„Am pornit o investiţie în acest an, iar rezultatele se vor vedea în creşterea rezultatelor financiare din 2015“, a spus Ioan Antoci, şeful Suinprod, prezent la evenimentul „Campioni în business“, organizat de Ziarul Financiar în această săptămână la Iaşi.
 
Afacerile Suinprod sunt în creştere de patru ani, plecând de la 6,5 milioane de euro, iar acum au ajuns să depăşească 11 milioane de euro. În acelaşi interval, compania a făcut şi 30 de angajari, majorându-şi personalul cu 21%. Suinprod a fost premiată în cadrul evenimentul „Campioni în business“, ediţia de anul acesta din Moldova. Campioni în business este un proiect derulat de Ziarul Financiar împreună cu fondul de in­vestiţii Enterprise In­vestors, BCR, cea mai mare bancă locală, firma de audit şi consultanţă PwC şi fundaţia Triple Helix.
 
„Suinprod este o inves­tiţie curajoasă, în care puţini oameni au crezut. Puţină lume ştie că România a primit accesul către piaţa europeană cu produse din carne de porc începând din acest an“, a spus Antoci la evenimentul organizat de ZF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO