Retail&Agrobusiness

FrieslandCampina încearcă să crească volumul de lapte colectat de la fermierii locali

FrieslandCampina încearcă să crească volumul de lapte...

Autor: Roana Rotaru

29.09.2016, 00:00 250
Olandezii aplică un sistem prin care spun că plătesc în avans fermierii pentru laptele colectat, cu condiţia ca aceştia să facă investiţii.
 
FrieslandCampina România, unul dintre cei mai mari producători de lactate, care deţine brandurile Napolact, Milli, Oke şi Dots, a anunţat că va oferi suport financiar fermierilor de la care colectează circa 75 de milioane de litri de lapte anual în încercarea de a creşte calitatea şi cantitatea laptelui co­lec­tat şi de a reduce dezechilibrele sezoniere. Repre­zen­tan­ţii companiei nu au oferit informaţii legate de preţul pe care-l oferă fermierilor.
 
„În paralel cu trainingurile, din punct de vedere financiar şi pentru a optimiza cash-flow-ul, încercăm să ne ajutăm partenerii şi prin măsuri precum plata în avans. Prin cola­borările stabilite cu instituţii bancare, putem ajuta fermierii prin plata anticipată a laptelui colectat înainte de termenul convenit normal în contractele cadru, astfel încât aceştia să poată sus­ţine anumite proiecte de investiţii, achiziţii de ma­terii prime şi plăţi necesare în activitatea curen­tă”, a declarat ZF Laurenţiu Gioroc, dairy deve­lop­ment manager la Friesland­­­Campina România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO