Harta magazinelor Kaufland din Capitală mai primeşte „un steag“ în cartierul studenţesc Grozăveşti. Urmează „staţia“ Ferentari

26 ian 2016 Autor: Cristina Rosca

Grupul german Kaufland, liderul comerţului local după cifra de afaceri, deschide hipermarketul numărul 11 din Capitală în cartierul Grozăveşti, pe terenul fostei fabrici de bere Griviţa. Compania mai are în construcţie încă un magazin în Bucureşti, în cel mai sărac cartier, Ferentari, cu care acoperă astfel zonele importante ale oraşului.

Cele zece unităţi deja deschise de Kaufland în Bucureşti au afaceri cumulate de 300-350 de milioane de euro, echivalentul al 15-17% din cifra de afaceri a companiei la nivel naţional, potrivit datelor ZF. În Bucureşti există astăzi zece magazine funcţionale dintr-un total de peste 100.

Hipermarketurile din Capitală sunt cele mai bune ale reţelei ca vânzări, însă au şi cele mai mari suprafeţe, de până la 5.500 mp. Prin comparaţie, media la nivel naţional este de 3.600 mp, în contextul în care unităţile din oraşele mici precum Gherla măsoară nu mai mult de 2.000 mp, echivalentul unui supermarket de dimensiuni mai mari.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau daniel.mircioiu@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.01.2016

 
Cuvinte cheie:
cartier
, kaufland
, capitala
, magazine
, harta
, primire
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide