Retail&Agrobusiness

Ioana Enache, Amway: România este în top zece pieţe din Europa pentru grup

Ioana Enache

Ioana Enache

Autor: Cristina Rosca

08.07.2014, 20:35 1266
Ioana Enache, care conduce din 2012 operaţiunile locale ale companiei de vânzări directe Amway România, spune că luând în considerare mărimea pieţei din România, afacerile companiei şi numărul de clienţi s-ar putea dubla în momentul în care puterea de cumpărare revine pe un trend ascendent. Ea adaugă că deşi macroeconomic România stă bine, puterea de cumpărare nu creşte.
 
„Luând în considerare populaţia României, am putea vedea dublarea businessului şi a numărului de persoane interesate de produsele noastre. Totuşi, suntem dependenţi de puterea de cumpărare a românilor, şi momentan nu există semne de creştere.“
 
Amway are în România 40.000 de clienţi, o cifră relativ constantă în ultimii ani. Cifra include atât clienţii finali (care cumpără pentru ei înşişi), cât şi reprezentanţi care fac un business din asta, iar Ioana Enache nu oferă ponderea fiecărei categorii în total.
 
„Cifra a rămas relativ constantă, însă există atât ple­cări, cât şi noi înscrieri. Am observat că circa un sfert din cei care se înscriu acum sunt tineri. Per­soa­nele de circa 30 de ani vor să dezvolte un ade­vărat bu­siness“, spune executivul român. Acest trend este unul îmbucurător în contextul în care media de vârstă a reprezentanţilor Amway în Europa este de 41 de ani, iar în România este „mai mare“, afirmă Ioana Enache fără a oferi cifre. Ea spune însă că totuşi do­rinţa de antreprenoriat este mai mare în Ro­mâ­nia decât media mondială. „Unu din doi tineri de sub 39 de ani vrea să îşi deschidă propriul business, iar prin­ci­pa­lul motiv invocat este dorinţa unui venit suplimentar.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO