Cooperativele agricole nu sunt istorie

Peste 260 de fermieri s-au unit pentru a redeschide o fabrică de lactate din Harghita

18 apr 2016 Autor: Mădălina Panaete

Mai mult de 260 de fermieri, atât persoane fizice, juridice sau asociaţii de producători, şi-au unit forţele pentru a redeschide una dintre fabricile care aparţineau Lactate Harghita şi au ajuns să livreze în prezent produse precum caşcaval, iaurturi sau brânză de burduf sub brandul „Kereszturi” în magazine din Braşov, Harghita, Covasna şi Mureş. Ei au pus cu fonduri proprii, cre­dite bancare şi fonduri europene ba­zele Târnava Mare Cooperativă Agri­colă, care în prezent colectează lapte de la circa 500 de furnizori din zonă.
 
„Fermierii au simţit pe pielea lor că sunt expuşi tendinţei procesatorilor de lapte de a stabili preţul laptelui după propria dorinţă. Şi atunci au decis să strângă fonduri şi să cumpere o fabrică fără activitate din judeţul Harghita astfel încât să nu mai depindă de marii procesatori. Fiecare fermier a pus bani în funcţie de câte bovine a avut”, spune Kuthi Lázár, directorul executiv al cooperativei agricole. Fiecare fermier din cooperativă are în medie trei vaci.
 
Proiectul a început în 2011, dar fabrica s-a redeschis în 2012, fermierii strângând 500,000 de lei din fonduri proprii pentru cumpărarea fabricii şi pentru modernizarea acesteia. Însă aceştia au apelat şi la fonduri europene şi credite bancare ulterior. Fermierii au cumpărat fabrica din Cristuru Secuiesc, care a fost închisă în 2010 şi care  a aparţinut Lactate Harghita, companie care a fost preluată în 2008 de Covalact. Lactate Harghita a avut trei fabrici: la Miercurea Ciuc, Cristuru Secuiesc şi Odorheiu Secuiesc. În prezent, Covalact operează fabrica din Miercurea Ciuc, conform datelor ZF. Pe de altă parte, fabrica din Odorheiu Secuiesc s-a transformat în magazin, potrivit lui Kuthi Lázár. Fabrica din Cristuru Secuiesc redeschisă de cooperativa agricolă are în prezent 50 de angajaţi.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.04.2016

 
Cuvinte cheie:
harghita
, fermieri
, lactate
, redeschidere
, fabrica
, prezenta
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide