Retail&Agrobusiness

Praktiker a remodelat trei unităţi de vânzare după o investiţie de 1,8 mil. euro

Praktiker a remodelat trei unităţi de vânzare după o...

Autor: Cristina Bellu

14.06.2017, 11:30 352

Retailerul de bricolaj Praktiker a redeschis unităţile din Târgu Mureş, Satu Mare şi Braşov după o investiţie totală de 1,8 milioane de euro.

Investiţia în fiecare magazin s-a ridicat la aproximativ 600.000 de euro, odată cu aceste redeschideri reţeaua ajungând la 11 unităţi modernizate.

„Tîrgu Mureş, Satu Mare şi Braşov sunt trei dintre oraşele cheie în care suntem prezenţi cu unităţi de vânzare Praktiker. Odată cu aceste trei redeschideri încheiem prima etapă a modernizărilor de anul acesta, urmând să reluăm lucrările din toamnă pentru ca, până la finalul anului 2017, să ajungem la 20 de magazine remodelate şi redeschise.”, spune Omer Susli, proprietar Praktiker România.

Prin această strategie de business, care implică modernizarea celor 27 de magazine din ţară, retailerul îşi propune să le ofere clienţilor o experienţă îmbunătăţită la cumpărături.

În cadrul procesului de remodelare, reprezentanţii companiei au în vedere introducerea unor noi game de produse, un concept nou de semnalistică, o nouă strategie de merchandising, precum şi informaţii locale de vânzare.

Afacerile Praktiker au crescut cu 4,8% în 2016, la 636,9 milioane de lei (141,5 milioane de euro), potrivit calculelor ZF. În 2015, ultimul an pentru care există date publice disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe, firma Praktiker România a avut pierderi de 10,6 milioane de lei (2,3 milioane de euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO