Retail&Agrobusiness

Preţurile ţigărilor vor creşte; producătorii caută soluţii pentru a evita falimentul

Preţurile ţigărilor vor creşte; producătorii caută...

Autor: Emil Popescu

24.02.2016, 12:25 3752

"Consumul domestic nu va fi de ajuns pentru a acoperi impactul noilor interdicţii, astfel că, în prima fază, estimăm o creştere semnificativă a preţurilor ţigărilor. Pe de altă parte, asistăm deja la o reorientare a producătorilor şi comercianţilor către soluţii alternative, precum vânzarea de ţigări electronice şi alte tipuri de dispozitive. Nu este exclus, în contextul măsurilor prohibitive care vor intra în vigoare în martie, să asistăm la o regândire a promovării consumului de ţigări prin dezvoltarea unor spaţii de fumat alternative, în aer liber, care să respecte legislaţia în vigoare", au declarat analiştii KeysFin.

Aceştia amintesc de soluţia lansată pe internet privind construcţia unor clădiri cu ziduri circulare, în condiţiile în care legea prevede interzicerea consumului de ţigări în locaţii cu cel puţin doi pereţi şi acoperiş.

"Industria tutunului din România a fost lovită în plin de toate restricţiile impuse în ultimii ani. Datele raportate la Registrul Comerţului şi Ministerul Finanţelor arată că cifra de afaceri a producătorilor şi comercianţilor de ţigarete din România a scăzut la jumătate în ultimii patru ani, de la 2,26 miliarde de lei în 2010 la 949 milioane de lei, în 2014. Interesant este că profitabilitatea sectorului a urmat un trend total diferit. Dacă în 2010, cele 15 companii întregistrate în România raportau un profit de 31,4 milioane lei, în 2014, cele 17 firme care au raportat date financiare anunţau un nivel de profitabilitate de 48,8 milioane lei", notează sursa citată.

Situaţia poate fi explicată prin evoluţia preţului ţigărilor şi măsurile luate de producători şi comercianţi în ultimii patru ani.

"După un record negativ de profitabilitate, de 24,8 milioane de lei în 2011, firmele au înţeles că este timpul să ia măsuri de restructurare, iar efectele acestora s-au văzut în anii următori. Industria tutunului a urmat trendul crizei economice, reuşind să îşi menţină marja de câştig, în ciuda prăbuşirii cifrei de afaceri", arată reprezentanţii fimei.

Analiza KeysFin arată că cele mai importante firme din industria tutunului din România sunt JTI International Manufacturing, British American Tabacco, Philip Morris România, China Tabacco International şi Rom Ital. Împreună, acestea au realizat în 2014 o cifră de afaceri totală de 947,5 milioane de lei.

Cel mai important jucător este JTI, cu afaceri de 545,2 milioane de lei şi 260 de salariaţi, urmat de British American Tabacco cu 179,1 milioane lei şi 560 de angajaţi şi Philip Morris România cu 165,9 milioane lei.

Potrivit analiştilor de la KeysFin, datele reprezintă doar o fotografie a unei pieţe în care evaziunea şi contrabanda înregistrează încă valori importante.

"Există încă un comerţ important de ţigări de contrabandă, aduse din ţările din jur, dar şi un consum de ţigări nefiscalizate, a cărui valoare este de peste 20 % din piaţă. Potrivit unui studiu independent Novel Research, una din şase ţigarete vândută în România este de contrabandă. De menţionat că datele studiului se bazează strict pe informaţii de la consumatori", spun experţii.

Datele statistice arată că, dintr-un pachet de 20 de ţigări vândut legal, 12 ţigarete reprezintă echivalentul accizelor, 4 ţigarete - TVA, iar restul profitul producătorului şi al comerciantului. Astfel, din preţul final plătit de un fumător pentru un pachet de ţigarete comercializat legal, 80% reprezintă bani care intră la bugetul de stat.

"Intrarea în vigoare a legii fumatului va influenţa, astfel, şi încasările la bugetul de stat. Pe de altă parte, restricţiile îşi vor regăsi efectele pozitive, pe termen mediu şi lung, în starea de sănătate a populaţiei. Iar acest lucru va duce la o scădere a cheltuielilor medicale generate de efectele consumului de tutun", afirmă KeysFin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO