Producătorul de ambalaje din plastic Romcarbon Buzău (ROCE) a obţinut în primul semestru din acest an vânzări nete de 89,8 mil. lei (20 mil. euro), mai mult cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit raportului semestrial al companiei.
Producătorul din Buzău a încheiat primul semestru cu un profit net de aproape 2,3 mil. lei (511.000 de euro). Obiectivul Romcarbon pentru întreg anul 2016 vizează o creştere de aproximativ 19% a afacerilor, la peste 213 mil. lei (circa 47 mil. euro), conform calculelor ZF pe baza datelor transmise anterior de companie.