Profi vrea să-şi dubleze reţeaua de magazine din zona rurală la 44 de unităţi

1 feb 2016 Autor: Cristina Rosca

Lanţul de magazine Profi, controlat de fondul de investiţii Enter­prise Investors, vrea să dubleze în acest an numărul de unităţi sub brandul Loco, destinat zo­nei rurale. În prezent sunt 22 de unităţi, iar o dublare ar însemna 44 de magazine până la finalul lui 2016.
 
„Avem 22 de Loco în prezent, iar politica noastră este să deschidem cel puţin tot atâtea în anul acesta“, spun reprezentanţii Profi.
 
Profi a lansat acest concept spe­cial pentru zona rurală, unde locu­ieşte aproape jumătate din po­pulaţia României, în vara anului trecut, când au fost deschise „dintr-un foc“ 11 unităţi. Compania anunţase anterior că are în plan să deschidă magazine în zona rurală, chiar sub brandul Loco, însă a avut nevoie de mai bine de doi ani şi jumătate pentru a testa şi şlefui conceptul.
 
Spre deosebire de super­marketurile clasice deschise de Profi, magazinele Loco vând o gamă largă de produse non-alimentare, în timp ce varietatea de bunuri care sunt deja produse de localnici pentru autoconsum va fi mai mică.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau daniel.mircioiu@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 01.02.2016