Retail&Agrobusiness

Retailerul german Kaufland pariază pe regiunea Moldovei pentru cel de-al treilea depozit

Retailerul german Kaufland pariază pe regiunea Moldovei...

Autor: Cristina Roşca

16.03.2016, 00:07 24009

Lanţul de hipermarketuri Kauf­land, liderul pieţei locale de profil, va construi un al treilea depozit logistic în România, în regiunea Moldovei, acesta urmând să deservească maga­zi­nele din estul ţării şi pe cele din Re­pu­blica Moldova, ţară unde com­pania va intra începând cu 2018. 

În regiunea Moldovei nemţii au circa un sfert din cele peste 100 de magazine, iar în Republica Moldova vor să deschidă şase unităţi în Chişinău, capitala ţării.

„În contextul expansiunii compa­niei şi în Republica Moldova, ne do­rim construirea unui al treilea depozit logistic în zona Moldovei“, spun reprezentanţii Kaufland, care nu ofe­ră însă detalii cu privire la acesta. Ei nu comunicăă nici suprafaţa şi nici inves­tiţia necesară. Potrivit datelor ZF, investiţia într-un depozit similar celor două pe care compania le deţine deja în România depăşeşte 20 de milioane de euro.

Kaufland mai are două depozite - la Ploieşti şi Turda - pe care le deţine în proprietate. Germanii sunt liderul pieţei de retail alimentar şi după suprafaţa logistică deţinută, cu un total de 19 hectare, fiind urmaţi de reţeaua soră Lidl, cu 12 hectare în trei depozite. Şi această reţea con­stru­ieş­te însă un nou depozit de 4,5 hec­tare în vestul ţării, o investiţie de 20 de mi­lioane de euro.

Jucătorii din comerţul modern au în plan investiţii de câteva zeci de milioane de euro în următoarea pe­rioadă pentru a-şi extinde capacita­tea logistică cu circa un sfert faţă de cele peste 70 de hectare de depozite deja existente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO