Un român cheltuie lunar pe haine şi pantofi de aproape cinci ori mai puţin decât un neamţ. „Românii nu investesc în ceea ce nu se vede şi sunt conservatori în ceea ce priveşte culoarea şosetelor sau a ciora­pilor, preferând negrul şi maroul“

18 feb 2017 Autor: Cristina Rosca

Compania Universal Group, controlată de antreprenorul Virgil Cata, deţine de anul trecut franciza brandului Falke în România şi are în plan să investească în magazine monobrand începând cu 2018 după ce a observat că pe piaţa locală magazinele multibrand nu sunt foarte numeroase sau populare.

„Noi suntem de anul trecut im­portatorul şi distribuitorul exclusiv al brandului Falke în România. Doi ani am purtat tratative, însă grupul nu voia să intre pe piaţa locală. Până la urmă i-am convins. Între timp am observat însă că românii nu investesc în ceea ce nu se vede şi sunt conservatori în ceea ce priveşte culoarea şosetelor sau a ciora­pilor, preferând negrul şi maroul“, explică antreprenorul.

Falke este un brand german cu o istorie de peste 120 de ani ce produce şosete pentru bărbaţi, femei şi copii, dar şi body-uri, dresuri şi echipamente sportive ergonomice. Bran­dul se poziţionează pe segmentul premium, cu preţuri de peste 10-15 euro pentru o pereche de dresuri spre exemplu. În România brandul este prezent online şi offline, într-un show­room din sectorul 1 al Capitalei, am­plasat pe strada Barbu Delavrancea nr. 55, într-o vilă istorică. Showroomul are o suprafaţă de 100 mp şi a necesitat o investiţie de peste 50.000 de euro, fără a include stocul iniţial de marfă.

 

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.02.2017

 
Cuvinte cheie:
romania
, franta
, craiova
, elvetia
, germania
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide