Romcarbon a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de peste 181 mil. lei (40,3 mil. euro)
Producătorul de ambalaje din plastic Romcarbon Buzău (ROCE) a bugetat pentru acest an investiţii de aproximativ 1 mil. euro, iar principalele proiecte ale companiei prevăd extinderea şi diversificarea portofoliului de clienţi, atât pe piaţa internă, cât şi la export.
Romcarbon a realizat anul trecut investiţii suport pentru proiectele implementate în anii anteriori, cu precădere în domeniile reciclării deşeurilor din plastic şi al prelucrării polietilenei. În 2015, compania a finalizat implementarea unui proiect de investiţii de aproximativ 6,8 mil. euro, susţinut din fonduri europene, prin care au fost achiziţionate echipamente pentru procesarea deşeurilor şi transformarea acestora în produse finite.
„Diversificarea gamei de produse ne oferă posibilitatea de a acoperi o gamă mai largă de aplicaţii, în paralel cu o creştere semnificativă de capacitate, ca urmare a noilor investiţii în echipamente de producţie. Activitatea companiei noastre în acest an se bazează pe contractele în derulare, pe extinderea portofoliului de clienţi, pe creşterea calităţii produselor şi pe optimizarea costurilor“, au declarat pentru ZF Transilvania oficialii companiei Romcarbon.