Retail&Agrobusiness

Vânzările Carrefour au crescut în S1, susţinând creşterea record a grupului

Vânzările Carrefour au crescut în S1, susţinând...

Autor: Cristina Roşca

01.08.2014, 00:05 150
Grupul francez Carrefour, prezent în România cu 155 de magazine pe mai multe formate, a terminat primul semestru cu venituri de aproape 36 mld. euro, în creştere like for like (fără a se ţine cont de expansiune) cu 4,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cel mai puternic avans din ultimii cinci ani. În Europa, creşterea a fost susţinută de Spania, Belgia şi România, pe celelalte pieţe veniturile fiind stabile.
 
Francezii au peste 10.000 de magazine în 34 de ţări de la nivel mondial, iar în România grupul a ajuns la 155 de magazine dintre care 25 de hipermarketuri Carrefour, 79 de supermarketuri Market, 44 de magazine de proximitate Express destinate zonei urbane, şase magazine de proximitate Contact destinate zonei rurale şi un magazin de comerţ online.
 
Anul trecut grupul a obţinut pe piaţa locală afaceri de 1,155 mld. euro, acesta fiind businessul cumulat pentru cele două entităţi care administrează magazinele – Carrefour România şi Artima. Cifra de afaceri totală a crescut cu 3% faţă de anul anterior, avansul fiind susţinut de deschiderile a peste 50 de magazine sub mai multe formate.
 
Reprezentanţii companiei nu au comunicat şi vânzările like for like care nu ţin cont de expansiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO