Retrospectiva de business a anului 2017 – luna martie

7 dec 2017 Autor: Dana Ciriperu

♦ Ziarul Financiar prezintă o retrospectivă lunară a anului de business 2017 ♦ Cele mai importante zece evenimente de business din fiecare lună, evenimente despre care ZF a scris în ediţia print, vor fi prezentate în această retrospectivă ♦ Luna martie ar putea fi numită luna marilor închideri de fabrici în două dintre industriile-cheie ale României: componente auto şi textile. Alison Hayes, producător de textile, a tras primul semnal de alarmă şi a anunţat că închide o fabrică în care lucrează 350 de oameni, iar Draexlmaier renunţa la prima fabrică deschisă în România. Criza forţei de muncă aduce şi primii angajaţi din Filipine în economia locală, în timp ce în IT companiile le oferă specialiştilor apartamente închiriate pentru a-i atrage.

 

 

6 martie

Situaţie economică mai bună ca niciodată: riscul de intrare în faliment al României este la minimul ultimilor nouă ani
 

Indicatorul de refe­rinţă CDS, care măsoară per­cepţia pieţelor finan­ciare internaţionale faţă de riscul de a finanţa Ro­mânia, a coborât spre 100 de puncte. În criză era la 700 de puncte.  România este privită de pieţele externe ca un plasament cu grad scăzut de risc, cos­tul asigurării împotriva riscului de default reflec­tat în cotaţiile CDS-urilor (credit default swap) co­bo­rând în februarie spre 100 de puncte de bază, la mini­mul ultimilor nouă ani.

 

7 martie

Semnal de alarmă: cel mai mare producător de textile închide o fabrică cu 350 de salariaţi


Compania Alison Hayes, cel mai mare producător de textile din România după cifra de afaceri din 2015, a decis închiderea fa­bricii din Urziceni unde lu­crează 350 de croitorese şi cusă­torese.

Majorarea costurilor de pro­ducţie prin creşterea salariului mi­nim, precum şi deprecierea lirei sterline ca urmare a Brexitului au de­terminat închiderea fabricii, spun acţionarii companiei. Alison Hayes, o companie cu un total de aproape 1.400 de salariaţi în două fabrici şi un birou de design, lucrează doar cu clienţi din Marea Britanie. Era primul semnal de alarmă pentru economia locală: pentru pri­ma dată devenea prea scumpă pen­tru a mai produce textile în sistem lohn.

 

9 martie

Centrele de servicii IT, noul motor de creştere economică a României

 

Pariul jucătorilor din sectorul cu cea mai mare creştere postcriză: 200.000 de români vor lucra în centre de servicii până în 2020 şi vor duce sectorul IT&C la o contribuţie de 9% din PIB.

Opt oraşe din România (Bu­cureşti, Ti­mi­şoara, Iaşi, Cluj, Sibiu, Braşov, Galaţi şi Cra-iova) au îm­preună aproape 110.000 de an­gajaţi care lu­crea­ză în peste 120 de companii care oferă servicii pentru afaceri, arată datele Invest România, instituţia guvernamentală care promo­vează investiţiile străine, pe baza datelor de la ABSL (Association of Business Service Leaders). În ritmul actual de dezvoltare, in­dus­tria serviciilor pentru afaceri poate duce sectorul IT&C, per ansamblu, la o pondere de 9% în PIB până în 2020 (faţă de con­tribuţia de 6% a sectorului IT&C la formarea PIB).

 

13 martie

RCS&RDS intră în linie dreaptă pentru listarea la bursă
 

Grupul RCS&RDS a intrat pe ultima sută de metri cu listarea la Bursa de Valori Bucureşti, operaţiune care ar scoate pe piaţă la vânzare între 20 şi 30% din acţiunile operatorului de cablu, internet şi telefonie mobilă.

Conform unor surse de pe piaţa financiară, RCS&RDS ar vrea să iasă pe bursă până la începutul lunii mai, operaţiune care ar întoarce atenţia multor investitori către România.

Sub umbrela Digi, compania de cablu, telefonie şi internet a venit la bursă în luna mai, însă faţă de preţul de listare acţiunea Digi a scăzut cu 12,5%.

 

 

15 martie

Top 500 cei mai mari exportatori. Peste jumătate sunt şi mari importatori
 

Automobile Dacia şi-a menţinut poziţia de lider în topul exportatorilor şi în 2016, însă o reprezentanţă a grupului Honeywell a urcat pe locul doi, făcând schimb de poziţii cu Rompetrol Rafinare.

Datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor trimise de INS arată că 266 dintre cei mai mari 500 de exportatori se află şi în top 500 importatori.

 

 

21 martie

Un angajator cu 1.000 de salariaţi: Tinerii pleacă în străinătate imediat după bac. Nu îşi văd viitorul în România
 

Grupul britanic SCC, care oferă servicii de outsourcing IT în Iaşi şi Bacău, afirmă că nu mai găseşte candidaţi pentru că din ce în ce mai mulţi tineri pleacă în străinătate imediat după terminarea liceului, la muncă sau la studii.

„Se pleacă masiv în străinătate şi devine îngrijorăror momentul la care se pleacă. După un turneu destul de consistent în licee din oraşe precum Bacău, Roman sau Piatra-Neamţ am avut 6 candidaţi, dintre care 2 erau în clasa a X-a.“

 

 

24 martie

Începem să importăm forţă de muncă: Hotelul Teleferic din Poiana Braşov a angajat 22 de filipinezi
 

Sectorul hotelier, cu cele mai mici salarii din economie, se îndreaptă spre modelul occidental: cameriste şi chelneri din Filipine sau Nepal. „Avem angajaţi filipinezi în restaurant, în bucă­tărie sau cameriste, urmează să mai aducem şi alţi filipinezi, pentru că am ajuns la concluzia că românii nu îşi mai doresc să muncească. Un motiv ar putea fi faptul că au prins gustul Occidentului, poate că acolo unde pleacă simt că munca lor este va­lorizată“, a spus Radu Fluture, director de ca­zare la Teleferic Grand Hotel din Poiana Braşov.

 

 

27 martie

Pentalog: Oferim apartamente închiriate ca să atragem la Iaşi specialişti IT
 

Furnizorul de servicii de consultanţă şi dezvoltare software Pentalog, care are peste 600 de angajaţi în România, atrage candidaţi din alte zone ale ţării în oraşele în care are filiale oferind ca beneficiu apartamente închiriate de  companie. Acesta este cazul unor angajaţi care au fost mutaţi la Iaşi, unde compania are peste 200 de angajaţi şi unde continuă angajările.

 

 

28 martie

Prima închidere din industria componentelor auto: Draexlmaier renunţă la prima fabrică deschisă în România


Dräxlmaier, unul dintre cei mai mari investitori germani de pe piaţa locală, care are în România în acest moment peste 15.000 de angajaţi, a anunţat că va în­chide capacitatea de producţie de la Piteşti, unde pro­ducea cablaje pen­tru industria auto. Lisa Dräxlmaier Autopart este tot­odată şi prima companie a grupului german în România înfiinţată în urmă cu mai bine de 20 de ani. Tot la Piteşti gru­pul german reali­zează şi dezvoltare tehnică de produs, dezvoltare IT şi in­ginerie de testare.

 

 

31 martie

La 10 ani de la aderarea la UE: România are trei regiuni în topul celor mai sărace 15 zone din Europa
 

Nord-Est, Oltenia şi Muntenia se află în topul celor mai sărace 15 regiuni de dezvoltare din punctul de vedere al valorii PIB per capita în 2015, arată datele publicate ieri de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. Astfel, în regiunea Nord-Est valoarea PIB per capita a fost de 4.900 de euro în 2015 în preţuri curente şi de 9.900 de euro calculată la paritatea puterii de cumpărare, faţă de media UE de 28.900 de euro (în PPS). 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.12.2017

 
Cuvinte cheie:
Retrospectiva
, busininess
, martie 2017
, angajati
, companie
, evenimente
, pib
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide