Retrospectiva de business a anului 2017 - luna octombrie

18 dec 2017 Ziarul Financiar

♦ Ziarul Financiar prezintă o retrospectivă lunară a anului de business 2017 ♦ Până acum au fost trecute în revistă cele mai importante zece evenimente de business din fiecare lună, începând din ianuarie şi până în septembrie ♦ Ultimul trimestru al anului a debutat cu „tumultul“ legat de creşterea ROBOR, după care au venit zile cu tranzacţii după tranzacţii: MedLife cu Polisano, Wienerberger cu Brikston, discuţille de vânzare din jurul A&D Pharma.

2 octombrie

Steven van Groningen: Perioada cu dobânzi aproape de zero este mai mult o anomalie, nu creşterea ROBOR

 

Steven van Groningen, CEO al Raiffeisen Bank, bancă plasată în top cinci după active, spune că oamenii încep să înţeleagă că ascensiunea ROBOR nu este ceva strict teoretic, ci un risc pe care trebuie să şi-l asume.

 

 

3 octombrie

Dedeman devine cel mai mare investitor privat al Transelectrica

 

Dragoş Pavăl şi Adrian Pavăl, fraţii din spatele Dedeman, au devenit cei mai mari investitori privaţi ai Transelectrica (TEL), monopol pe piaţa de energie.

 

 

6 octombrie

Grupul din care face parte B[neasa Developments vrea să construiască în nordul Capitalei cel mai mare proiect imobiliar mixt din Europa Centrală şi de Est

 

Cele 125 de hectare din totalul de 200 ha din zona Băneasa controlate de compania Băneasa Developments se vor transforma în următorii 10 ani în noi proiecte comerciale, rezidenţiale şi de birouri.

 

 

10 octombrie

Deţinătoarea francizelor KFC, Pizza Hut Şi Taco Bell Şi-a anunţat oficial intenţia de a veni pe bursă

 

Sphera Group, compania ce deţine francizele KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell, a anunţat oficial intenţia de a se lista pe piaţa de capital de la Bucureşti, prin vânzarea unui pachet de 25% din acţiunile grupului.

 

 

12 octombrie

Un fond din Cehia se uită după grupul A&D Pharma – farmaciile Sensiblu

 

Penta Investment a intrat într-o discuţie „unu la unu“ cu acţionarii grupului A & D Pharma, cel mai mare jucător de pe piaţa farma din România.

 

 

13 octombrie

Ford Ecosport, noul pariu de 2 miliarde de euro al americanilor la Craiova

 

Startul producţiei modelului Ecosport reprezintă o gură de oxigen pentru uzina din Craiova, care de zece ani funcţionează la relanti în lipsa unor modele de volum.

 

 

17 octombrie

Gigantul Amazon a semnat cu Papalekas pentru 13.500 mp de birouri În Pipera

 

Gigantul american Amazon, cel mai mare retailer online din lume, va recruta cel puţin 1.300 de angajaţi pentru noul său sediu din Bucureşti

 

 

18 octombrie

Producătorul Wienerberger preia Brikston Iaşi pentru încă 11% din piaţa cărămizilor

 

Producătorul de cărămizi Wienerberger, parte a grupului austriac cu acelaşi nume, a achiziţionat concurentul Brikston (fosta Ceramica Iaşi).

 

 

19 octombrie

MedLife, în negocieri finale pentru reţeaua de clinici şi spitalul Polisano

 

MedLife, cel mai mare furnizor privat de ser­vicii medicale, este în negocieri finale să cum­pere reţeaua de clinici şi spitalul Poli­sa­no.

 

 

23 octombrie

Proiectul de lege care transferă contribuţiile în sarcina angajatului nu obligă firmele să crească salariile brute

 

Salariile nete ale angajaţilor vor rămâne la fel în 2018 doar dacă firmele majorează salariile brute cu 23%, o situaţie greu de anticipat.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.12.2017

 
Cuvinte cheie:
Retrospectiva
, business
, octombrie 2017
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide