Companii

Revelionul umple restaurantele hotelurilor de cinci stele

Revelionul umple restaurantele hotelurilor de cinci stele

Cele mai multe locuri pentru Revelion (860) le are hotelul JW Marriott. Foto Silviu Matei

Autor: Mirabela Tiron

13.12.2012, 00:07 660

Petrecerea de Revelion va rotunji cu câteva zeci de mii de euro conturile hotelurilor de cinci stele din Capitală, care au reuşit să îşi vândă aproape toate pachetele puse la dispoziţie.

Cei care vor sărbători trecerea dintre ani într-un restaurant sau o sală de evenimente a unui hotel de cinci stele au plătit între 200 şi 890 de lei de persoană. Rezervările au fost făcute începând cu luna octombrie.

Cele mai multe locuri pentru Revelion le are hotelul JW Marriott, care organizează petrecerea în două săli şi două restaurante, cu o capacitate totală de 860 de persoane.

"Spre deosebire de anul trecut, locurile au fost rezervate mai din timp, încă de la jumătate lunii octombrie", a spus Meda Vasiliu, directorul de marketing al hotelului de cinci stele JW Marriott din Capitală, unde pachetul cu mâncare şi băutură nelimitată costă 890 de lei de persoană.

La Radisson Blu de pe Calea Victoriei petrecerea de Revelion se organizează în trei restaurante, tarifele variind între 200 de lei şi 500 de lei. Unele hoteluri, cum este Howard Johnson, au închiriat o sală şi un restaurant pentru petreceri private şi au vândut toate pachetele pentru petrecerea organizată în sala Platinum Grand Ball­room.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO