Companii

România are preţurile similare cu Polonia, dar salariile sunt la jumătate

România are preţurile similare cu Polonia, dar...

Autor: Cristina Roşca

20.08.2015, 00:07 1072
România are preţuri similare cu cele din Polonia deşi salariul mediu local de 380 de euro net este de până la de două ori mai mic, potrivit datelor institutului de statistică european Eurostat.

Astfel, atât România, cât şi Polonia au preţuri la ju­mătate faţă de media Uniunii Europene ce cuprinde 28 de state. Datele comparative privind preţurile şi salariile medii nete la nivelul principalelor ţări din UE ilustrează puterea redusă de cumpărare a românilor şi gradul de subdezvoltare al economiei locale.

„Preţurile din România sunt de multe ori aliniate la UE. La mâncare spre exemplu, preţurile sunt doar cu 30-40% mai mici decât media uniunii, pe când la motorină un român plăteşte mai mult decât un austriac deşi salariul este de câteva ori mai mic“, spune Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Ro­mânia. El adaugă că în ultimii 10-15 ani guvernele din România au mizat pe atragerea de investiţii străine, fără a încuraja investiţiile locale. Este normal ca străinii să caute avantaje în ţările în care investesc, iar în România principalul avantaj este forţa de muncă ieftină.

„Subdezvoltarea economiei locale este dată de salari­ile mici, de aceea trebuie încurajate investiţiile în altceva decât hipermarketuri şi call-centere. Dacă încurajezi un model de dezoltare bazat pe consum, nu vei putea să dezvolţi economia.“ Preţurile din România şi Polonia sunt printre cele mai mici din UE, alături de cele din Bulgaria.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO