Economia României a avut o creştere de 8,8% în T3 2017 faţă de T3 2016, iar la 9 luni din 2017 creşterea economică a fost de 7%, cu mult peste şi cele mai optimiste aşteptări.
De fapt, nimeni, dar chiar nimeni nu s-a aşteptat la această creştere economică.
Pe tot anul 2017, cel mai probabil creşterea economică va depăşi 7% având în vedere cum a mers consumul în T4.
La începutul anului 2017, guvernul şi Comisia de Prognoză, aflată în subordinea guvernului, au mers pe o creştere economică de 5,2%, în timp ce analiştii economici, FMI, Comisia Europeană mergeau pe o estimare de 3,5%, maximum 4,5%, cea mai optimistă prognoză.
Analiştii consideră că potenţialul de creştere a economiei României este între 3,5% şi 4% şi tot ce este peste acest nivel înseamnă supraîncălzire şi deteriorarea indicatorilor macro - inflaţie, deficit bugetar, deficit comercial, deficit de cont curent -, care într-un final vor înregistra corecţii, fie prin creşterea cursului valutar leu/euro, fie prin creşterea dobânzilor, fie prin ajustări bugetare şi reducerea cheltuielilor statului, fie prin tăieri salariale, în cel mai rău caz.
La 7% - 8% creştere economică, dublu faţă de potenţial, economia pare nu supraîncălzită, ci de-a dreptul dă în clocot, iar de mâine urmează corecţiile, ar spune analiştii.
Săptămâna trecută BNR a majorat dobânda de referinţă de la 1,75% la 2% pe an. Dobânda de 1,75% a fost ţinută la acest nivel 3 ani şi jumătate. De altfel, este prima creştere operată de BNR a dobânzii de referinţă după un deceniu în care a pornit de la 10,25% la începutul lui 2008.
Majorarea operată de BNR acum nu constituie un semnal de alarmă, nici măcar de avertizare. BNR şi-a actualizat dobânda la nivelul din piaţă, care a urcat în toamna lui 2017 de la 0,5% la 2,1% - ROBOR la 3 luni.
Dacă ar fi constituit un semnal de alarmă, ar fi trebuit să majoreze dobânda direct la 3%, cât este inflaţia în acest moment, pentru a începe corecţia indicatorilor macro şi în final a creşterii economice.
În comunicatul BNR de după şedinţa de politică monetară, cuvântul „supraîncălzire“ economică nu există. Singura frază referitoare la acest lucru este: „Creşterea economică în trimestrul III 2017 a continuat să se accelereze semnificativ, peste aşteptări.“
Consumul populaţiei a crescut considerabil, peste 10% pe an la nivelul lunii noiembrie, ultimele date disponibile, ceea ce nu este o noutate, având în vedere creşterea salarială medie de 15% - formată dintr-o creştere salarială medie de peste 20% la stat (trăiască creşterea salariului minim şi creşterile salariale date de PSD/Dragnea) şi 10% în sectorul privat -, creşterea creditelor de nevoi personale şi dobânzile mici la împrumuturi.
Această creştere a consumului era de aşteptat, având în vedere condiţiile din piaţă. Deci nu am putea spune că această creştere economică, bazată pe consum, este o surpriză, ci dimpotrivă, este un lucru normal.
Surpriza pozitivă este creşterea producţiei industriale şi a formării brute de capital fix (investiţiile private, pentru că statul a rămas mult în urmă la acest capitol), despre care se vorbeşte mult mai puţin pentru că nu se vede aşa cum era pe vremea lui Ceauşescu, cu obiective mari industriale, celebrii mastodonţi cu zeci de mii de salariaţi, şi nici nu este distribuită uniform la nivelul întregii ţări. De aceea creşterea economică nu se transformă în dezvoltare economică pentru 30 din judeţele ţării.
BNR spune: „Un aport semnificativ la creşterea economică din T3 a revenit - pentru prima dată în ultimele şase trimestre - formării brute de capital fix (a adus 2,3 puncte procentuale la creşterea economică de 8,8%), a cărui dinamică anuală a atins 8,8%.“
La o dinamică de 12% a consumului, avem o dinamică de 8,8% a formării brute de capital fix în T3, ceea ce explică de ce economia nu este în clocot, iar creşterea nesustenabilă, ci dimpotrivă, s-ar putea să crească sustenabil.
Investiţiile făcute în ultimii cinci ani, în special de multinaţionale, care au tras după ele şi companiile private româneşti ca furnizori, încep să se vadă mult mai puternic.
Investiţiile sunt mult mai mici, ca dimensiune, nu ca valoare, şi au o productivitate mult mai ridicată decât mastodonţii din trecut - operează cu mai puţini salariaţi şi cu echipamente mai performante, iar rezultatul este exponenţial mai bun.
Bineînţeles că anul agricol bun s-a văzut în creşterea economică - 2,6 puncte procentuale din 8,8%, dar aici totul depinde de vreme şi preţuri. Oricum, agricultura este mult mai performantă acum datorită investiţiilor realizate şi poate să reziste mai bine fluctuaţiilor de vreme.
Deşi IT-ul a avut o contribuţie mult mai mică la creşterea PIB, de 0,4%, această nouă industrie a ajuns la acelaşi nivel cu agricultura ca pondere în PIB, depăşind construcţiile. Deci cei 110.000 de IT-işti, localizaţi în principalele oraşe din ţară, au aceeaşi contribuţie economică ca şi întreg sectorul de construcţii, cu peste 250.000 de angajaţi.
Deci ori a fost o scăpare că BNR nu vorbeşte de supraîncălzirea economiei, ori chiar nu este o supraîncălzire, iar modelele econometrice pe care se bazează analiştii sunt rămase în urmă.
După decizia BNR de majorare a dobânzii de referinţă care, repet, nu a fost altceva decât o actualizare la piaţă, ROBOR a crescut puţin după care a scăzut sub 2%, iar cursul a avut un salt de 0,4%, după care a scăzut cu 0,2-0,3%.
Anul trecut, cursul leu/euro a crescut cu 2%, în condiţiile în care inflaţia s-a dus la peste 3%. În acest an, dacă inflaţia se menţine la peste 3%, cât sunt prognozele BNR, dobânzile ar trebui să se ducă la 3-4%, iar cursul să crească mai întâi cu 4-5%, după care să coboare la 3%, pentru a se alinia la inflaţie.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a lăsat să se înţeleagă că se uită mai degrabă la dobânzile la lei, să nu crească mult prea mult, şi va lăsa cursul mult mai liber, în care vom vedea o fluctuaţie mai mare, de 5-6%, între minimul şi maximul anual, niveluri pe care BNR le ţine ca surpriză.
De altfel, BNR începe să pregătească piaţa pentru fluctuaţii mai mari ale cursului leu/euro, având în vedere că presiunea pe creditele în valută a scăzut substanţial.
În noiembrie, ponderea creditului în lei a ajuns la 61,8% în total credit, iar creditul în valută, din care cea mai mare parte este euro, a scăzut la 38,2%. Probabil ca la finalul lui 2018, ca o întoarcere în timp, dramatică de altfel, creditul în lei să ajungă la 70% în total, iar creditul în valută la 30% în total, faţă de acum un deceniu, când procentele erau invers.
O fluctuaţie mai mare a cursului şi chiar o depreciere peste inflaţie va mai ajusta în euro din creşterile salariale în lei, adică la o creştere în lei de 15%-20%, pe care analiştii o consideră nesustenabilă, mult prea rapidă pentru un an, în valută creşterea este de 10%-15%, nivel mult mai sustenabil prin comparaţie cu alte pieţe.
Pentru BNR, economiile ţinute în lei în bănci nu reprezintă încă o problemă dacă vor fi mâncate puţin de inflaţie, pentru că dobânzile sunt real negative. Poate aşa o parte din economii se vor îndrepta către consum, către achiziţii de apartamente şi vor fi puse la treabă. În criză, economisirea a crescut substanţial, cu mult peste creşterea economică, iar băncile au prea mulţi bani de la populaţie, pentru câte proiecte bancabile sunt.
De ce BNR nu ar “forţa” scoaterea unor economii din bănci prin dobânzile real negative, pentru că diferenţa poate fi oricând acoperită, dacă e nevoie, prin împrumuturile de la BNR date băncilor dacă ar avea nevoie de bani şi ar transmite mai bine deciziile de politică monetară.
Pentru sectoarele cu export, creşterile salariale de 10-20% nu sunt o problemă pentru a fi acomodate, având în vedere că pieţele externe se confruntă şi ele cu creşteri salariale. La o creştere în Germania a salariilor cu 5%, o creştere în România de 10-20% salariilor în preţul mărfurilor produse aici şi vândute pe piaţa germană nu înseamnă nimic, ci dimpotrivă.
Guvernul vrea o creştere economică de 5,5% în 2018, nivel considerat de analişti nesustenabil, având în vedere că va veni după o creştere economică de 7% în 2017 şi 4,8% în 2016.
Dacă ne gândim că Europa de Vest va avea o creştere economică de aproape 2% în 2018, diferenţa de 3,5% ar putea fi considerată chiar sub potenţial pentru România.
Uitându-se în trecut, multă lume spune că această creştere economică susţinută a României din 2012 încoace se apropie de final, având în vedere că sunt deja 7 ani de creşteri salariale
S-ar putea să fie puţin invers, adică din 2012 până în 2016 economia României doar să fi înregistrat o recuperare a ceea ce a pierdut în criză - în 2016 am reatins PIB din 2008, de 180 de miliarde de euro, dar pe o structură economică diferită, mult mai bună -, iar din 2017 să începem să avem un ciclu de cel puţin 5 ani de creştere economică mai solidă, în care investiţiile făcute în ultimii cinci ani să-şi spună cuvântul.
În 2009, salariul mediu net a fost de 1.700 de lei, iar în 2017 de 2.500 de lei, adică o creştere de 47% în 9 ani, ceea ce ar putea părea puţin dacă ne uităm pe o perioadă mai lungă de timp, nu în ultimul an.
Creşterea economică este reală dar nu este uniformă. De aceea lumea este nemulţumită şi neîncrezătoare. Bucureştiul creşte cu 10-15% pe an, în timp ce alte judeţe aflate în coada clasamentului de business din România cresc sub 5% pe an, ceea ce înseamnă, de fapt, că ele scad.
Am avut creştere economică, au crescut şi imobiliarele. Avem un început de criză pe piaţa imobiliară după creşterea de preţuri din ultimii ani? Dacă ne uităm la ce se întâmplă în Cluj, Timişoara şi în Bucureşti în câteva cartiere, cele mai bune, multă lume s-ar gândi la criză.
Anca Bidian, CEO Kiwi Finance, cel mai mare broker de credite, spune că dacă am compara 2008 cu 2017, s-ar putea să avem o surpriză.
O familie de două persoane, fără alte datorii, cu venituri de 750 de euro, şi-ar fi putut cumpăra în 2008 o garsonieră de 35 mp într-un oraş mare, într-o locaţie centrală. În 2017, la acelaşi venit net de 750 de euro, îşi poate cumpăra un apartament de 3-4 camere de 84 mp. Diferenţele vin din nivelul dobânzilor creditelor ipotecare, în euro, gradul de îndatorare şi preţul imobilelor. Preţul de construcţie în 2008 era de 2.000 de euro/mp, iar în 2017 este de 1.150 de euro/mp.
În 2008 am intrat în criză pentru că economia românească era supraîndatorată în euro, iar finanţarea în euro a dispărut peste noapte. Deficitul comercial depăşea 10 miliarde de euro, la fel ca acum, dar nu aveam un surplus din servicii de peste 15 miliarde de euro.
Să sperăm că această schimbare fundamentală de la finanţarea în valută la finanţarea pe lei să aducă economiei româneşti un zid mult mai puternic în faţa crizelor.
Dacă statul va reintra în piaţă cu investiţii în infrastructură, s-ar putea ca acest nou ciclu de creştere economică să fie mult mai susţinut şi mai solid decât anticipăm cu toţii. Numai forţă de muncă să fie, pentru că creşteri salariale vor fi.
Nici scandalul din PSD nu mai opreşte creşterea economică.
